Actele de vandalism din Marea Britanie, din perioada 6 - 9 august, s-au soldat cu peste 1.800 de arestări, peste 1.000 de persoane fiind acuzate de 3.300 de infracţiuni comise în oraşele Regatului Unit, după ce un protest iniţial paşnic a degenerat în revolte ce s-au răspândit din Londra în teritoriu.
Poliţia metropolitan a consemnat 3.300 de infracţiuni comise de 1.050 dintre persoanele arestate în timpul violenţelor iscate la Londra, în prima partea a lunii august.
Cele mai frecvente infracţiuni au vizat tâlhării (1,101), distrugerea de vehicule (399), furturi (310) şi incendieri (162), informează BBC News.
Poliţia a precizat că peste 1.100 de ilegalităţi au avut loc în 22 de oraşe, toate fiind suprinse pe camerele de supraveghere CCTV, în 22.000 de ore de filmări.
FOTOGALERIE Cum au distrus huliganii cartiere întregi din Londra, dar şi din alte oraşe britanice
Conform datelor oficiale, 396 de minori au fost la rândul lor arestaţi, dintre care 218 au fost puşi sub acuzaţie.
Revoltele din Marea Britanie au început în urma unei manifestaţii paşnice împotriva morţii lui Mark Duggan, în vârstă de 29 de ani şi a tatăl a patru copii. El a murit împuşcat de forţele de ordine care desfăşurau o operaţiune împotriva infracţionalităţii, în cadrul comunităţii de culoare din cartierul Tottenham.
Decesul lui a revoltat locuitorii londonezi care au ieşit în stradă. Însă manifestaţiile au degenerat în cele mai grave violenţe ale ultimilor 20 de ani din capitala britanică.
Protestatarii, după cum erau denumiţi de presă iniţial, au devenit huligani. Ei au luat cu asalt mai multe cartiere din Londra, au devastat magazine şi au incendiat clădiri şi maşini. Incidentele violente s-au extins şi în alte oraşe ale Marii Britanii, precum Manchester, Wolverhampton, West Bromwich, Nottingham, Leicester, Birmingham şi Liverpool.
Revolt