Cu străzi murdare pe care ţi-e greu să-ţi imaginezi că au călcat staruri şi cu lume de tot felul, „The Big Apple“ – Marele Măr – are ceva ce te ia pe sus şi te ameţeşte. Pe lângă taxiurile galbene, scările de incendiu care ies ca nişte ghimpi din spinarea clădirilor şi universalul hotdog, New York mai are multe de dezvăluit.
New York nu doarme niciodată, aşa se spune. Cu toate astea, nu mă aşteptam să-l văd încercănat de la rugina semnelor de circulaţie, obosit de munţii de gunoaie care seara acaparează şi cele mai la modă străzi şi ameţit de claxoanele milioanelor de maşini care îi găuresc asfaltul.
Nu are trotuar nepătat de vreo groapă şi nici nu e plin doar cu magazine rupte din revistele glamour, iar multe dintre restaurante ar putea fi eclipsate de cele de pe Decebal sau din Dorobanţi.
Şi totuşi, New York-ul l-am iubit după ce m-am întors acasă, când l-am privit franc, cu un ocean despărţindu-ne, în poze. Oraşul ăsta are ceva ce te ia pe sus, te ameţeşte după nopţi la rând în care reclamele ţi se izbesc de geam, îţi prezintă Central Park-ul ca pe Grădina Edenului şi îşi pune pe tavă, fără cochetărie, cicatricele. Times Square, un loc prin care treci cu viteza melcului
Nu le-am găsit pe femeile alea care par să aibă întreg magazinul Calvin Klein în loc de dulap, nici Michael Douglas nu mi-a trimis bezele de la balconul apartamentului său. New York-ul nu a fost pentru mine Statuia Libertăţii, nici 5th Avenue.
Farmecul l-au dat oamenii veniţi să se dea mari pe străzile lui, să-l prindă în bucăţica lor de viaţă sau măcar într-o poză. Că doar dacă ai reuşit în „The Big Apple", reuşeşti oriunde în lume.
Nebunia de pe Broadway
L-am ascultat de la început pe Frank Sinatra când mi-a fredonat, cu mult înainte să ştiu că voi avea ocazia să calc pe pământ american, „Start spreading the news!" („Începe să împrăştii vestea").
