De câteva sute de ani, pe dealul unde Duca Vodă a început pe la 1669 ridicarea Mănăstirii Cetăţuia, călugării împletesc munca la vie cu rugăciunile.

Pe dealul Cetăţuii ajungi pe un drum şerpuit, străjuit în dreapta de o pădurice. Aproape de culme, se deschide înaintea ochilor o altă lume, cu parfum franţuzesc. În spatele gardului viu care depăşeşte cu mult înălţimea unui om voinic, se întind cele şapte hectare de vie, cultivate cu soiuri de viţă nobilă.

„Cele şapte hectare de vie sunt amenajate în jurul mănăstirii. Este viţă nobilă, cu struguri albi şi roşii, soiuri de Pinoit, Chardonne, Cabernet şi Merlot. Via este toată nouă, iar butaşii cei mai vechi au zece ani“, explică protosinghelul Arsenie Hanganu, egumenul mănăstirii Cetăţuia. Podgoria are aerul unei provincii franţuzeşti, desenată parcă de mâna unui pictor. „Pentru noi este foarte important şi felul în care arată. Toate lucrările se fac în regie proprie, iar celor de la mănăstire le place să pună suflet în tot ceea ce fac. Când faci un lucru din toată inima vrei să arate şi bine“, spune faţa bisericească.

Tradiţie şi modernism

Pentru ca licoarea care ajunge în cele din urmă în butoaiele de stejar să ungă sufletul celui care o bea, pregătirea terenului este foarte importantă. „De ceva timp am început să arăm un rând de vie iar pe altul să lăsăm iarbă. Pe cel arat punem gunoi de grajd“, dezvăluie egumenul.

Tehnicile moderne au ajuns însă şi la porţile mănăstirii. Majoritatea lucrărilor de întreţinere a viei sunt mecanizate pentru că altfel, spune Arsenie Hanganu, nu ar reuşi să o îngrijească cum se cuvine. Mai nou, preoţii leagă lăstarele cu un dispozitiv asemănător cu un capsator de hârtie. „Astfel am reuşit cu numai doi oameni să legăm întreaga vie. Mai avem un tractoraş cu care stropim şi unul dotat cu un dispozitiv făcut aici, în mănăstire, cu care se taie i