A riscat pentru nimic, însă a cîştigat, fără să vrea, respectul oamenilor şi un loc într-o istorie aparte.

Anul 1970. Johnny stă pe o colină, alături de alţi oameni speriaţi. Apele învolburate ale Vişeului au ajuns la cota istorică. Apa creşte văzînd cu ochii, ascunzînd de văzul lumii casele aflate în luncă. Podurile suspendate sunt înghiţite hulpav de către valurile plumburii, care duc, în aval, trunchiurile de copaci ca pe nişte canoe.

Este orfan, nu mai are pe nimeni în sat, dar cu toate acestea suferă la văzul necazurilor din jur. Apa a urcat pînă pe şosea, aflată cu metri buni deasupra nivelului normal al rîului. El, un înotător desăvîrşit, ajunge să urască elementul care i-a oferit atîtea satisfacţii, atîtea clipe menite să îi aline greutatea unei copilării petrecute fără cei dragi.

Vrea să urce pe un deal, ca să înţeleagă mai bine proporţiile dezastrului. încearcă să treacă prin cîrdul de oameni adunaţi pe acea colină, însă este oprit. "Măi să fie, uite cine e aici!", exclamă o voce răguşită. Un bătrîn, mic de statură, bronzat pînă peste măsură, cu păr alb şi mustaţă, desprins parcă din "Cazacii" lui Ilya Repin. Neafectat de tot ce se întîmplă, deoarece locuieşte la înălţime. În plus, putred de bogat.

Dar lipsit de suflet şi de raţiune. "Ţie îţi zice lumea Johnny Weissmuller, aşa-i?", întreabă el. "Vezi ceasul ăsta? Tic-tac, tic-tac! o să sune la încheietura mîinii tale, dacă vei trece apa!"

Tînărul îşi dă seama că aceasta este şansa lui şi acceptă imediat. Din inconştienţă? Din prea mult entuziasm adus de vîrstă? Din prea multă sărăcie? Lumea face ochii mari, deoarece urgia tocmai luase pe sus cîteva locuinţe, darămite un adolescent, proaspăt întors de la orfelinat?

Se dezbracă de tricou şi se apropie de rîu. Îşi priveşte tatuajul făcut pe mînă, la orfelinat. "Banks" şi o minge de fotbal. Nu l-a văzut niciodată pe leg