Diplomaţii din mai multe capitale s-au chinuit în acest weekend să readucă liniştea într-o zonă fierbinte a Orientului Mijlociu, în contextul în care alte două focuri ard deja în regiune: Libia şi Siria. Relaţia dintre Israel şi principalul său aliat din lumea arabă - Egiptul, au ajuns brusc la cel mai alarmant nivel de tensiune din ultimii 30 de ani.
Totul a pornit de la un schimb de atacuri cu rachete şi mortiere între israelieni şi palestinienii din Fâşia Gaza, care în ultimele zile s-au intensificat. În acest schimb de focuri, trei militari egipteni au fost ucişi (la graniţa dintre Egipt şi Israel sunt staţionaţi aproximativ 1.000 de soldaţi, pentru a asigura securitatea Canalului Suez). A fost vorba de un accident, au susţinut oficialii israelieni.
În urma acestui incident, Egiptul a anunţat sâmbătă că îşi retrage ambasadorul de la Tel Aviv. Diplomaţi ai mai multor naţiuni s-au grăbit să negocieze cu cele două părţi o rezolvare a acestui impas, a spus un diplomat occidental care a dorit să-şi păstreze anonimatul, conform New York Times.
Egiptul a cerut israelienilor să-şi ceară scuze oficial pentru ceea ce s-a întâmplat. Într-un gest fără precedent, rupând tăcerea impusă de tradiţia Sabbath-ului, ministrul Apărării din Israel, Ehud Barak, a satisfăcut cererea venită de la Cairo: "Regretăm moartea membrilor forţelor de securitate ale Egiptului, în timpul atacului terorist de la graniţa israeliano-egipteană". Tel Aviv a calificat atacurile venite din Gaza drept teroriste, pentru că în urma lor au murit civili. Răspunsul israelian a fost însă pe măsură.
Totuşi, gestul fără precedent din partea israelienilor nu i-a mulţumit pe deplin pe egipteni. Guvernul de la Cairo a spus că declaraţia lui Barak nu este de ajuns, dar şi-a reafirmat angajamentul de a menţine acordul de pace cu Israelul, încheiat cu mai bine de 30 de ani în urmă, la Camp Dav