Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O premieră reuşită

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 21 august 2011 ·

Prima partidă disputată în nocturnă la Târgu-Mureş a coincis cu prima victorie a FC Municipal din noua ediţie a Ligii I la fotbal.

În etapa a IV-a, vineri seara, mureşenii au învins cu 2-0, prin golurile lui Sergiu Buş (minutul 46) şi Celsinho (min. 59). Stadionul Trans Sil a fost luat cu asalt de cei care au ţinut să urmărească pe viu acest eveniment. Din fericire, aceştia au fost răsplătiţi cu o victorie elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău în faţa codaşei clasamentului.

Marcaţi de importanţa evenimentului şi nevoia de puncte, având în faţă un adversar care avea cuţitul la os, în prima repriză mureşenii n-au reuşit să deschidă lacătul porţii adverse. Au ratat o primă ocazie în minutul 4, când Astafei a şutat pe lângă poartă din interiorul careului, după ce centralul vâlcean Adrian Comănescu a lăsat nesancţionată intervenţia de penalty la Florin Dan. Pădureţu s-a accidentat în debut şi a fost înlocuit cu Celsinho. O mare ocazie au avut argeşenii prin Claudiu Ionescu în minutul 37, dar şutul acestuia a întâlnit bara porţii lui Balauru. La finalul reprizei, gazdele au trecut de două ori pe lângă deschiderea scorului. În minutul 40 Issa Ba a reluat slab, în portar la centrarea perfectă a lui Vagner. Apoi, Celsinho a scăpat singur cu Popescu, dar cele două reluări au întâlnit mai întâi bara, apoi Voicu a salvat de pe linia porţii.

Start perfect la reluare

În primul minut de la reluare, mureşenii au deschis scorul prin, Sergiu Buş, sosit în urmă cu doar trei zile. Gazdele au prins curaj şi au atacat în continuare, iar în minutul 59 Celsinho a reluat în plasă din faţa porţii mingea trimisă de pe dreapta de Vagner. Oaspeţii, nemaiavând ce pierde au ieşit la joc, dar ocaziile mai mari aparţin tot mureşenilor. Astafei a întârziat şutul în minutul 73, apoi voleul lui Iencsi a fost deviat peste poartă. Cele câteva zvâcniri ale argeşenilor sunt însă palide

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 30 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°