Azi, maramureşenii din nouă localităţi îşi ale deputatul. Acesta a fost lăsat liber prin renunţarea lui Cătălin Cherecheş care a devenit primarul Municipiului Baia Mare, în 8 mai 2011. Cei patru candidaţi sunt: Florin Tătaru (USL), Mariana Pop (PD-L), Mircea Dolha (PER) şi Felician Horzsa (PRM).
UPDATE 2: Până la orele 14.00, un procent de 12,19% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale s-au prezentat la urne. Dintre aceştia 11,19% au fost din mediul urban, iar 15,4% în cel rural. Reprezentanţii Biroului Electoral de Circumscripţie Nr. 26, au menţionat că prezenţa la vot este foarte bună în comparaţie cu alte tururi de scrutin.
UPDATE 1: 3, 37% dintre maramureşeni s-au prezentat la vot până la ora 11.00. În mediul urban prezenţa la vot a fost de 3,23%, iar în mediul rural de 3,84%.
Alegerile parţiale pentru Colegiul 2 Baia Mare au început în această dimineaţă la ora 7.00, urmând ca urnele să se închidă la ora 21.00. Astfel, au drept de vot 77.085 de persoane din localităţile Baia Mare (zona de est), Şomcuta Mare, Cerneşti, Coaş, Copalnic Mănăştur, Dumbrăviţa, Groşi, Remetea Chioarului şi Săcălaşeni. Ordinea pe buletinele de vot este următoarea: Mariana Pop (PD-L), Florin Tătaru (USL), Felician Horsza (PRM) şi Mircea Dolha (PER).
Rămâneţi pe adevarul. ro pentru a urmări cum se desfăşoară alegerile de la Baia Mare