Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta acuză PDL că a fraudat parţialele. Vezi şi alte incidente de la alegeri

Publicat in Antena 3, duminică 21 august 2011 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, după închiderea votului la alegerile parţiale, că PDL a apelat la o campanie bazată pe mită electorală, şantaj şi fapte ilegale şi a spus că exit-pollurile arată victoria USL în Maramureş.

Potrivit lui Ponta, alegerile parţiale pentru colegiul 6 Neamţ şi colegiul 2 Maramureş au fost "un test important" pentru USL, pentru că a văzut cu ce s-a confruntat într-o campanie electorală cu PDL.

"Cei de la putere au condus această campanie prin mită electorală, şantaj, fapte ilegale, cum a fost la Neamţ, unde şi astăzi (duminică - n.r.) a continuat campania electorală. Mai util decât orice a fost util pentru a se întipări chipul odios al lui Gheorghe Ştefan, personaj sinistru care reflectă tot ceea ce înseamnă puterea actuală: aroganţă, dispreţ faţă de lege, tupeu şi impresia că poate comite orice, pentru că nu i se poate întâmpla nimic", a declarat Victor Ponta, copreşedinte USL.

Corespondentul Antena 3 a relatat un alt incident semnalat în Neamţ. În comuna Dolceşti, spre exemplu, o persoană a votat în baza buletinului fratelui. Poliţia a venit la faţa locului, dar la secţia de votare nu i s-a permis accesul, deşi oamenii legii aveau legitimaţii. În plus, urna în care se introduceau buletinele nu era sigilată. Explicaţia preşedintelui secţiei de vot a fost că nu ştia că urna trebuia să fie sigiliată. Mai mult, oamenii legii au spus ca nu ştiu dacă e de competenţa lor să se ocupe de acest caz.

Potrivit Antena 3, un alt incident semnalat la Neamţ a fost acela că postul tv al lui Gheorghe Ştefan - primarul PDL din judeţ - a difuzat şi duminică spoturi publicitare din campanie, încălcând astfel legea audiovizualului.

Într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3, Ştefan a spus că postul tv este al său, după care a revenit asupra declaraţiei şi a negat informaţia

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 53 minute
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum o ora
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum 18 minute
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 53 minute
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 3 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum 39 minute
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°