"Ce-i de făcut?" a fost, mai întâi, un roman cu idei iluminist-socialiste al lui Nicolai Cernisevski, publicat în 1863 (atribuit, uneori lui Alexander Herzen, prin confuzia cu "Cine-i vinovat?", roman apărut în 1847); apoi, în martie 1902, Vladimir Ilici Lenin a publicat, la Stuttgart, sub acelaşi titlu "Ce-i de făcut?" teoria partidului organizat pe principiul "centralismului democratic"; la rândul său, "centralismul democratic" a fost ridicat la rang de principiu de organizare al statului comunist (iar nu doar al partidului), fiind introdus, de Leonid Ilici Brejnev, în Constituţia Sovietică din 1977.
Este interesant că Dicţionarul Explicativ al Limbii Române din 1998, înainte să dea definiţia ("Centralism democratic = principiu de bază propriu organizării şi activităţii partidelor comuniste şi muncitoreşti, care susţinea îmbinarea centralismului cu democraţia, conducerea centralizată cu participarea membrilor colectivităţii."), precizează că termenul este "Ieşit din uz".
Ei bine, întâlnirea de marţi, de la Paris, dintre cancelarul Germaniei Angela Merkel şi preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, urgentează să ne actualizăm Dicţionarul, pentru că Uniunea Europeană urmează să se reorganizeze pe baza principiului centralismului democratic şi deci, termenul reintră în uz.
Iar scara europeană la care va reintra în uz, l-ar umple de invidie până şi pe genialul Lenin, umbrindu-i virtuala bucurie că întrebările socialiştilor ruşi "Cine-i vinovat?", şi "Ce-i de făcut?" sunt asociate amândouă, astăzi, în preocupările tuturor celor care se străduiesc să dea un răspuns crizei mondiale.
Un adevărat guvern economic european - aşa sună propunerea comună franco-germană, după întâlnirea din 16 august, de la Paris, dintre şefii celor două state, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, a căror idee, în faţa ruinatoarelor dezechilibre naţionale ale unor state me