Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strauss-Kahn, la un pas de a scăpa de acuzații. VEZI ce spune avocatul cameristei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 august 2011 ·

Avocatul lui Nafissatou Diallo, femeia care îl acuză pe fostul șef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, de viol, într-un hotel din New York, se așteaptă ca procuratura să renunțe la acuzaţiile aduse politicianului. Acesta susține că asta s-ar putea întâmpla chiar mâine, când clienta sa a fost convocată de procurorul Cyrus Vance. Sursa: REUTERS

"Interpretarea mea este că ne vor anunţa că vor clasa complet cazul sau că vor renunţa la unele dintre capetele de acuzare", a declarat avocatul Kenneth Thompson pentru ziarul ”New York Times”, relatează ”Le Monde”.

Acesta a precizat că, ”dacă nu se pregătesc să renunţe la urmărire, nu ar avea nevoie să discute cu ea".

Presa franceză amintește că, după câteva amânări, audierea lui Strauss-Kahn este așteptată în sfârșit să aibă loc marți.

Apărarea cameristei care îl acuză pe DSK de viol a fost slăbită de numeroasele elemente care au pus sub semnul întrebării credibilitatea femeii, presupusa victimă mințind de câteva ori sub jurământ.

Dacă acest dosar va fi clasat, Dominique Strauss-Kahn, care a pledat nevinovat la șapte capete de acuzare, dintre care tentativă de viol, agresiune sexuală și sechestrare, va putea să se întoarcă în Franța, notează ”Le Monde”.

Nu trebuie uitat însă că avocații lui Diallo au intentat, la 8 august, o acțiune civilă, pentru a obține de la DSK despăgubiri.

Presa de peste Ocean susținea, la finele săptămânii, că avocatul lui Diallo ar fi propus să retragă plângerea penală, în schimbul unui acord financiar. Informația a fost însă dezmințită de avocatul cameristei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 36 minute
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum 46 minute
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 10 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 12 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Nicolae Ciucă: Pericolul în România este binomul PSD-AUR

G4Media acum 12 ore
Principalul pericol în România este „binomul PSD-AUR”, a declarat, sâmbătă, la Roman, preşedintele PNL şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, transmite Agerpres. „La 35 ani de la Revoluţie, în România încă mai încearcă s

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 12 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°