Juniorii Consiliului Local Craiova au declarat-o „prietenul copiilor“, titlu pe care au avut grijă să îl imprime pe o diplomă ce-o are aproape de suflet pentru tot restul vieţii.
Se reinventează cu fiecare generaţie de copii şi adolescenţi care a vrut să iasă în faţă, în încercarea de a dovedi că sunt doar clişee, doar prejudecăţi părerile lansate la adresa tinerilor. A fost ani buni în mijlocul lor ca profesor, apoi a lăsat învăţământul de dragul ziaristicii, dar şi acolo a relatat despre elevi, performanţe, nevoi, lipsurile sistemului. Când a pus punct colaborărilor cu presa locală, paşii au readus-o în mijlocul copiilor. Iar aici a intrat în jocul descoperirii lor, al identificării talentului, priceperii, măiestriei într-un univers cultural-educativ.
Este în domeniul tineretului din 2006, cu statut de consilier şi evident prietenă a celor care îl animă. „Scriam despre Parlamentul Adolescenţilor, despre Consiliul Local al Copiilor, le promovasem proiectul Paltin, dar acum făceam echipă cu ei. Nevoie de proiecte care să îi pună în valoare exista, trebuiau doar idei, iar de ele nu duceau lipsă“, povesteşte Diana Neamţu, consilier tineret la Direcţia pentru Sport şi Tineret Dolj.
Se raportează mereu la vorbele scriitorului Ioan Petru Culianu, când i se cere să portretizeze ceea ce face, citându-l: „Îndrăzneala de a produce o idee poate duce la viaţă“. Şi-a dorit ca elevii care excelează la o anumită disciplină şi care provin din medii cu dificultăţi financiare să nu mai aibă în calea reuşitelor obstacole produse de lipsa banilor, iar soluţia a văzut-o în proiectul „Quo Vadis Performanţa“. „Când comunitatea este ajutată să înţeleagă că implicarea ei poate ajuta foarte mulţi copii, atunci o simţi mai aproape de ei, mai curioasă să îi cunoască“, explică Diana. Prin spectacolele susţinute chiar de aceşti copii pe marile scene craiovene, publicul a d