Vicecampion naţional la paraşutism la juniori, hunedoreanul spune că nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai când îţi dai drumul în gol de la 4.000 de metri înălţime.
PROFIL
Născut. 2.02.1976, Haţeg
Studii. Şcoală profesională
Experienţă. 20 de ani de paraşutism, 15 ani de parapantism, constructor
Familie. Căsătorit, un copil
A vorbit cu primii paraşutişti din viaţa lui datorită unui afiş pe care l-a văzut lipit pe un stâlp din oraşul Simeria. Anunţul aducea în prim-plan un miting aviatic, unde adolescentul de atunci nu a ezitat să meargă. Nu a fost atras de aparatele-zburătoare, ci de oamenii-zburători. S-a interesat ce trebuie să facă pentru a ajunge şi el la fel într-o zi şi astfel a intrat în tagma paraşutiştilor.
„M-am înscris la Clubul Dacia Deva, care exista pe atunci, însă pentru că nu aveam încă 16 ani nu am avut voie să zbor. Totuşi, eu mergeam des pe aerodrom să-i văd pe paraşutişti. Îi ajutam, printre altele, la pliaje, iar când am avut vârsta necesară, deja ştiam ce înseamnă paraşutismul”, a declarat Artur Blumhaghel.
Primul său salt a înseamnat o săritură de la o înălţime de 1.000 de metri. Îşi aduce aminte că, pe moment, nu a realizat ce se întâmplă, din cauza şocului puternic. La cea de-a doua săritură i-a fost şi mai teamă, întrucât avea deja un precedent.
Concurent permanent
Plăcerea de a sări a simţit-o abia începând cu cel de-al cincilea salt, când emoţiile au trecut în plan secund. „În primul an de paraşutism am avut 23 de salturi. Înălţimea cea mai mare de la care am sărit a fost de 4.000 de metri, pe care am atins-o după 17 ani de activitate. Nimic nu se compară cu o cădere în gol de la această distanţă de sol. Pur şi simplu îţi dai drumul şi zbori ca o pasăre până la 800 de metri, după care deschizi paraşuta şi eşti în siguranţă”, a precizat pilotul. În cel de-al d
