Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acidul hialuronic, remediu împotriva cearcănelor

Publicat in Gandul, duminică 21 august 2011 ·

Acidul hialuronic reprezintă cea mai simplă şi eficientă metodă de îndepărtare a cearcănelor, susţine medicul estetician Călin Doboş.

Spre deosebire de tratamentele naturiste ale căror rezultate se văd în timp, injecţiile cu acid hialuronic au un efect imediat şi vizibil. E adevărat că sunt şi mai costisitoare. Un astfel de tratament costă 250 de euro, iar efectul durează în medie unu doi ani.

"Injecţiile cu acid hialuronic nu presupun complicaţii. Procedura durează puţin, efectul este imediat, iar edemul şi coloraţiile sunt minime, putând fi machiate imediat", a explicat dr. Doboş, care susţine că produsele cosmetice anticearcăn de tipul cremelor îmbătrânesc tenul.

Stresul cotidian, lipsa somnului şi factorii externi îşi pun amprenta şi asupra pielii din zona ochilor, susţin medicii dermatologi. Cearcănele sunt o problemă estetică, care afectează multe persoane de ambele sexe şi se pot dezvolta încă din adolescenţă.

Specialiştii precizează că unul dintre factorii resposabili pentru apariţia cearcănelor este moştenirea genetică. Astfel, există familii în care majoritatea membrilor au cearcăne, de multe ori de la vârste relativ mici. Lipsa odihnei este un alt factor responsabil de apariţia cearcănelor. Odată cu trecerea anilor, pielea de sub ochi devine mai subţire şi fluxul de sânge este mai redus, ceea ce duce la apariţia aspectului de ochi umflaţi şi a cearcănelor. Specialiştii în domeniu spun că derma din jurul ochiului este mai sensibilă decât restul feţei şi are nevoie de o îngrijire specială.

Medicii susţin că şi tratamentele naturiste pot ajuta la diminuarea cearcănelor, dar efectul se menţin un timp scurt. Ajutorul vine de la feliile de cartofi sau cele de castravete, care trebuie aplicate pe zona cu pricina.

Cartoful conţine vitamina C şi amidon. Aceste substanţe vor albi pielea, astfel că lumina care se va reflecta pe faţa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 28 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 37 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 50 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°