Ionuţ Popa este cel de-al doilea antrenor demis în Liga I în actuala ediţie de campionat. Tehnicianul de 58 de ani a fost data afară de la CS Mioveni, după ce argeşenii au rămas cu 0 puncte şi niciun gol marcat în primele patru etape.
„Trebuie să producem un şoc prin renunţarea la Ionuţ Popa şi la fotbaliştii care n-au demonstrat că mai pot evolua în Liga 1. Ionuţ a refuzat să demisioneze, dar vom ajunge la un acord”, a declarat preşedintele Dumitru Olteanu.
Conform Gazetei Sporturilor, Popa cere despăgubiri de 70.000 de euro pentru a pleca de la Mioveni.
Şefii clubului au găsit deja un înlocuitor, în persoana lui Ilie Stan, fostul tehnician al Victoriei Brăneşti, obiectivul acestuia fiind evitarea retrogradării.
„Am discutat cu oamenii de acolo, dar nu pot să vorbesc fiindcă Popa încă nu a plecat. Dacă voi semna cu Mioveniul sunt convins că nu vom retrograda”, a spus Ilie Stan.
Startul ratat de campionat va face victime şi în rândul jucătorilor de la Mioveni, pe lista neagră a preşedintelui Olteanu aflându-se Cristi Hăisan şi Adrian Neaga.

„Am discutat c