Pentru a compensa lipsa ploilor din ultima periodă, autorităţile s-au gândit să ia unele „măsuri", pentru ca braşovenii să se mai răcorească un pic. Astfel, ieri la orele prânzului, strada Nicolae Bălcescu a fost complet inundată.
Cauza a fost de fapt, un canal înfundat. Conducta de scurgere a cedat într-un final, din cauza volumului de apă, astfel că torentul a răbufnit în intersecţia de la Magazinul Star, unde a format o mică fântână arteziană ce a ţâşnit de sub asfaltul crăpat.
Click pe poze pentru imagini cu „fântâna arteziană“
Şuvoiul de apă care s-a format pe carosabil a ajuns până spre Teatrul Dramatic, dar nu a fost pe „gustul" tuturor pietonilor, care au trebuit să ţopăie ca să treacă strada. Singurii care au apreciat incidentul au fost muncitorii de la salubritate care nu au mai trebuit să stropească strada, aşa cum o fac de obicei,
Apa a curs arpoape o jumătate de oră, până când muncitorii de la Compania Apa au reuşit să repare defecţiunea. „A fost un canal înfundat, iar surplusul de apă de la rezervorul de apă de Sub Tâmpa nu a mai avut unde să se ducă. Situaţia s-a remediat la scurt timp şi o să facem reparaţiile necesare, astfel ca, pe viitor, să nu mai avem astfel de situaţii neplăcute", a explicat Teodor Sava, directorul de exploatare al Companiei Apa Braşov.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: