Premierul grec, Giorgios Papandreou, a exclus ieri ipoteza convocării de alegeri anticipate, în pofida crizei economice şi sociale cu care se confruntă ţara, relatează AFP. "Guvernul nostru a fost ales democratic, ne îndeplinim până la capăt mandatul pe care ni l-au încredinţat cetăţenii greci. Cetăţenii vor schimbare, nu alegeri", a spus Papandreou, într-un interviu publicat de ziarul Real News, informează Mediafax. El consideră că, dacă toată lumea va munci serios, "va putea fi arătat adevăratul nivel al economiei" elene. "Dacă ne facem treaba, aplicând marile reforme, nu numai că nu va mai fi nevoie de alte măsuri (de austeritate), dar vom fi foarte curând în măsură şi să corectăm nedreptăţile create de deciziile luate în regim de urgenţă", a spus premierul grec. Papandreou a respins categoric şi orice scenariu de retragere a Greciei din zona euro. "Nu se pune problema ieşirii; dimpotrivă, euro va ieşi întărit din această aventură pe care am cunoscut-o din cauza Guvernului precedent", a spus el. Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au pus în aplicare anul trecut un plan de salvare în valoare de 110 miliarde de euro pentru Grecia, însă ţara rămâne într-o situaţie financiară dificilă. Ţările din zona euro au convenit, în iulie, asupra unui nou plan de ajutor, în valoare de 109 miliarde de euro, căruia i se vor adăuga alte 50 de miliarde de euro veniţi din sectorul privat.
Premierul grec, Giorgios Papandreou, a exclus ieri ipoteza convocării de alegeri anticipate, în pofida crizei economice şi sociale cu care se confruntă ţara, relatează AFP. "Guvernul nostru a fost ales democratic, ne îndeplinim până la capăt mandatul pe care ni l-au încredinţat cetăţenii greci. Cetăţenii vor schimbare, nu alegeri", a spus Papandreou, într-un interviu publicat de ziarul Real News, informează Mediafax. El consideră că, dacă toată lumea va munci serios, "va pute