Dacă în 1990 aveam un octogenar la 57 de persoane, în 2060 se estimează că unu din şapte–opt români va fi trecut pragul de 80 de ani. Seniorii români se zbat între grija zilei de mâine şi dorinţa de a veni în ajutorul copiilor lor adulţi.

Îi întâlnim în piaţă, căutând preţurile cele mai mici la legume, îi găsim în mijloacele de transport în comun sau la coadă la farmacie, stând cu o reţetă pentru medicamente compensate în mână. Îi vedem cum se străduiesc să respecte tradiţiile şi merg cu pomană la biserică, îi privim în parcurile marilor oraşe sau în curtea casei de la ţară, având grijă de nepoţi.

Tot pentru nepoţi, se mobilizează şi se urcă în avion ca să preia neoficial rolul de „babysitter" în folosul copiilor stabiliţi în alte ţări, dar pot cădea şi pradă disperării atunci când, uitaţi sau abandonaţi de moştenitori, ajung pacienţi în azil, cerşetori la colţ de stradă sau, în caz extrem, să se sinucidă pentru că se simt o povară. Cu excepţia unui mic segment de „pensionari de lux", nu puţini sunt bătrânii din România care îşi numără ultimul ban până la sosirea agentului poştal care să le înmâneze o pensie de nimic. Iar nivelul lor scăzut de trai se vede cel mai bine la ţară, unde vârstnicii sunt, de obicei, atât de săraci încât abia dacă îşi mai cumpără ceva de la negustorii care îşi întind tarabele la târgurile săptămânale.

„Cei mai mulţi, cei cu pensii de subzistenţă de 320 de lei, se uită la mine şi spun «venim doar să ne clătim ochii, cu atât am mai rămas»", povesteşte Mariana P., mic comerciant din zona judeţului Buzău.

CURENT ŞI LUMÂNĂRI

Reuşesc să supravieţuiască dacă au vreun animal în ogradă şi o grădină de legume sau dacă îi ajută copiii de la oraş, iar din bruma de pensie îşi plătesc facturile la telefon şi la curent electric. „Abia dacă îşi cumpără o cutie de chibrituri şi baterii la ceas, iar în rest îşi economisesc toţi