Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş îşi antrenează la Pandurii propriul fiu

Publicat in Pro Sport, luni 22 august 2011 ·

Petre Grigoraş îşi antrenează propriul fiu, pe Alexandru, la Pandurii Tg. Jiu, dar spune că nu are de gând să-i facă nicio concesie, căruia îi promite doar că va avea o şansă, la fel ca toţi ceilalţi jucători

După Victor Piţurcă la Steaua sau Universitatea Craiova, un alt tehnician din Liga I este pus în postura de a-şi antrena propriul fiu. Petre Grigoraş îl are de două luni în pregătiri la Tg. Jiu pe fiul său, Alexandru.

Chiar dacă îl are ca antrenor pe propriul tată, vârful de 21 de ani nu are nici pe departe o viaţă mai uşoară decât ceilalţi fotbalişti ai Pandurilor.

"Nu e ceva ieşit din comun. Nu e greu să-l antrenez, îl tratez ca pe toţi jucătorii. Ca şi ceilalţi, va avea şansa lui. Dacă nu va confirma, va pleca. În viaţa de zi cu zi suntem tată şi fiu, la antrenamente e o relaţie profesor-elev", a anunţat Grigoraş senior.

A crezut că e o glumă

Petre Grigoraş a povestit şi cum a ajuns fiul său la Pandurii: "Vestea am primit-o de la preşedintele Pârvulescu, la început am crezut că e o glumă. Fusese urmărit la Callatis, m-a întrebat dacă am ceva împotrivă şi am spus că nu".

Tehnicianul gorjenilor este însă convins că în cele din urmă ar putea să fie acuzat că îşi favorizează fiul: "E un moment delicat, o să apară cârcotaşii să spună că mi-am adus fiul, dar pentru cei care mă cunosc ştiu că nu e cazul. Dacă voi auzi aşa ceva, îmi va intra pe o ureche şi îmi va ieşi pe cealaltă".

Nu îl cunoaşte ca fotbalist

În ciuda faptului că este fiul său, tehnicianul gorjenilor spune că abia după ce Alexandru a ajuns la Pandurii a putut să-l vadă şi ca fotbalist: "S-a dus singur la fotbal, mai mult cu mama lui, eu fiind antrenor în altă parte nu prea l-am văzut. Cred că în ultimii 3-4 ani dacă l-am văzut de două ori jucând. În două-trei luni voi putea spune ce impresie am despre el ca f

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Nicușor Dan: E nevoie de un director civil la SRI. Foarte posibil să avem un director nou la SIE. Îmi doresc ca în activitatea de informații zona de evaziune fiscală să fie o prioritate

HotNews acum o ora
Președintele României se declară nemulțumit de lupta anticorupție, afirmând că „sunt restanțe foate mari” și că imediat ce va încheia discuțiile pe măsurile bugetară justiția va fi principala sa preocupare. El a vorbit, în prima sa conferință de pre

ANM Cod galben de disconfort termic și temperaturi foarte ridicate în aproape toată țara!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de temperature deosebit de ridicate și disconfort termic în multe județe din țară. Potrivit ANM, joi, în cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit

Administrația Trump anulează o directivă a lui Biden care proteja avorturile de urgență în spitale

Adevarul acum o ora
Administrația Trump a anulat o recomandare emisă de guvernul Biden care obliga spitalele să ofere avorturi de urgență, chiar și în statele unde această procedură este restricționată.

Sondaj INSCOP: Peste trei sferturi dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor statului. Câți se opun creșterii de taxe pentru firme

HotNews acum o ora
Românii au păreri foarte clare cu privire la diversele soluții de reducere a deficitului bugetar, conform ultimului barometru realizat de Informat.ro și INSCOP Research. Întrebați în ce măsură ar fi de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare

Nicuşor Dan, întrebat de ce aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat situaţia economică să o şi rezolve: Nu ne permitem experimente

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, în prima sa conferință din mandatul de președinte, de ce se aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat această situaţie economică să o rezolve acum şi „de ce trebuie ca românii care plătesc taxe şi impozite să

Nicuşor Dan: Nu există discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu / Ce spune şeful statului despre un război cu Rusia: Hai să nu ducem oamenii în scenarii absolut ipotetice

News.ro acum 29 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că nu există în prezent discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu, dar că armata română trebuie să îşi extindă corpul de profesionişti. "Nu există astfel de discuţii (despre

Președintele Nicușor Dan susține că TVA nu va crește

Ziua Constanta acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, întrebat dacă își menține poziția că TVA nu va crește, că toate discuțiile cu partidele pro-occidentale pornesc de la această premisă. 'Îmi mențin faptul că, în ceea ce mă privește, toate discuțiile por

Victor Negrescu anunță că specialiști europeni în inundații și dezastre naturale ajung azi în România

Mediafax acum 51 minute
„În urma apelului oficial pe care l-am făcut către Comisia Europeană, specialiști europeni în inundații și dezastre naturale ajung astăzi în România pentru a oferi suport în cazul Salinei Praid” a transmis Negrescu, pe Facebook. În cadrul unei inter

FC Barcelona riscă sancţiuni din partea UEFA după a doua încălcare a regulamentului financiar

News.ro acum 2 ore
FC Barcelona a încălcat regulile financiare ale UEFA pentru al doilea an consecutiv, astfel că riscă sancţiuni care ar putea consta în reducerea numărului de jucători înscrişi în Liga Campionilor sau chiar depunctarea pentru sezonul următor, potrivi

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

18°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

15°/31°
joi

16°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°