Din păcate pentru tandemul Ponta-Antonescu, lucrurile în provincia USL nu stau deloc bine. Nu există scuză credibilă, care să poată justifica pierderea unui colegiu de deputat, aflat în portofoliul PSD, cu opt-zece luni înaintea localelor, alta decât diletantismul politic. Ca să invoci mioritic şi neputincios frauda, prin livrări de mic-gros, prin descărcarea clientului la urne cu autobuzul, prin directive bulibăşeşti în rândul maselor de rromi, de genul, "pe ei, pe ei, pe mama lor, şi votaţi cu a lu' Nuţy!" sau prin vânzarea şi trădarea alor tăi, pentru a n-a oară, înseamnă că nu mai rămâne decât să-ţi strângi marafetul şi să te laşi la vatră.
Tot acest circ îşi plimbă urşii pe uliţele satelor de 20 de ani. De 20 de ani fiecare învins plânge că n-a fost votat din cauza manipulării şi malversaţiunilor inamicului, care a încercat să potolească foamea şi să stingă setea electorului îngenuncheat de nevoi.
Se aştepta cineva la contrariul?! Se aştepta vreun lider USL că alegerile de la Neamţ vor avea aer şi volute de gavotă? Nobleţea vreunei întâniri de pamplezir? Sau poate că domniile lor au scontat pe efectul devastator al viictoriilor zdrobitoare obţinute în sondaje...
Şefimii USL nu-i place la munca de jos. Mai ales vara, pe caniculă. Lumea bună o-ntinde în concediu. Secretari şi vicepreşedinţi sug pe sub umbreluţe răcoritoarea cu paiul, şi trec nisipul printre degete, măsurând timpul, ca la clepsidră. Ia să fi umput, cu toţii, tarlalele, ca să le vadă ţăranul faţa şi mâneca suflecată. Ia să fi stat cu el, în bătătură, la o ţuică şi-o ceapă spartă şi să-i fi spus cum merge ţara. Nu mai mult, doar vreo zece zile, să-l vadă natu' că-i pasă.
Atunci, poate că nici sacoşa n-ar mai fi contat, nici primarul n-ar mai fi trădat şi nici învârtitele lui Ponta şi ale lui Antonescu n-ar mai fi stârnit praful degeaba.
Cu o horă nu se face primăvar