Un nou proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal are în vedere plata contribuţiilor pentru persoanele care lucrează cu drepturi de autor. Reprezentanţii ANAF au declarat că firmele vor fi nevoite să platească angajaţilor contribuţiile sociale, chiar dacă aceştia lucrează cu drepturi de autor.
“În cazul în care între plătitorul de venit şi persoana fizică există încheiat un contract individual de muncă, precum şi un contract pe baza căruia se desfăşoară o activitate independentă, aceasta va fi reconsiderată ca activitate dependentă”, conform noului proiect pentru modificarea Codului Fiscal, citat de Mediafax.
Astfel, dacă până acum persoanele fizice îşi plăteau singure contribuţiile pentru drepturi de autor, de acum înainte această sarcină va reveni firmelor. În plus, în cazul în care persoana fizică are contract cu o firmă, dar lucrează independent pentru altă firmă, contribuţiile vor fi plătite tot de angajator. Există însă şi o conditie: ambele firme trebuie să aibă acelaşi domeniu de activitate.
"Dacă sunt aceleaşi activităti, atunci acţiunea trebuie tratată unitar”, a declarat un oficial ANAF.
Condiţia pentru ca o activitate să fie considerată independentă este ca persoana fizică să aibă contract cu mai multe firme similar.
O altă noutate a proiectului prevede ca persoana care desfasoară activităţi independente să îşi aleagă singură activitatea, programul de lucru şi locul în care se desfăsoară. Plătitorul de venit va suporta de asemenea indemnizaţia de concediu de odihnă şi pe cea pentru incapacitate temporară de muncă.
Activităţile dependente vor reprezenta de acum toate activităţile desfăşurate de o persoană fizică într-o relaţie de angajare.
Potrivit Fiscului, se încadrează în drepturi de autor veniturile obţinute din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de f