Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariul libian, pregătit şi pentru Siria

Publicat in Bursa, marți 23 august 2011 ·

Situaţia în Libia a devenit explozivă în ultimele zile. Acalmia aparentă din ultimele luni nu a fost decât liniştea dinaintea marii furtuni. Ultimul mesaj al unuia din liderii insurgenţilor libieni este relevant pentru situaţia regimului Gaddafi: "Trebuie să fiţi conştienţi că unele grupuri de rezistenţă vin dinspre est şi trebuie să fiţi prudenţi. Lupta nu s-a încheiat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în câteva ore victoria noastră va fi totală", a declarat Mahmoud Jibril. Cert este că situaţia se poate modifica de la o oră la alta, deşi balanţa pare înclinată definitiv în favoarea insurgenţilor. Confruntări violente se desfăşurau, ieri diminea-ţă, în zona reşedinţei din Tripoli a liderului libian după ce rebelii au preluat controlul asupra mai multor cartiere din capitală. La scurt timp după aceasta, rebelii au anunţat că i-au arestat pe trei dintre fiii lui Muammar Gaddafi, respectiv Seif al-Islam, Saadi şi Mohammed, în cursul ofensivei lor asupra capitalei Tripoli. Curtea Penală Internaţională a afirmat că intenţionează să negocieze transferul lui Seif al-Islam, care, alături de tatăl său, este căutat pentru crime împotriva umanităţii în legătură cu tentativele de reprimare a revoltei împotriva regimului, declanşată la jumătatea lui februarie. Curtea de la Haga a emis un mandat similar pentru Abdullah al-Sanussi, cumnatul lui Muammar Gaddafi şi şeful serviciilor de informaţii libiene. Ali Sulei-man Aujali, ambasadorul CNT în Statele Unite, a declarat luni dimineaţă că, în opinia sa, poporul libian ar trebui să decidă dacă îi predă pe fiii colonelului Muammar Gaddafi Curţii internaţionale. Mustafa Abdeljalil, liderul Consiliului Naţional de Tranziţie, structura politică a rebeliunii libiene, a ameninţat că va demisiona dacă rebelii vor recurge la acte de răzbunare, încercând să-i protejeze, pe cât e posibil, pe prizonieri. Peste o sută de libieni s-au adunat în noaptea

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°