Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greg Konieczny, FP: Într-o lună de zile, statul ar putea ieşi complet din Fondul Proprietatea. Dar mai are de rezolvat pretenţii de 10 miliarde de euro

Publicat in Antena 3, luni 22 august 2011 ·

Detinerea statului in cadrul Fondului Proprietatea (FP) se va reduce la zero pana la sfarsitul acestui an, iar daca se pastreaza ritmul actual de despagubire, exit-ului statului s-ar putea produce chiar pana la finele lunii septembrie, estimeaza Greg Koniecnzy, managerul de fond al FP.

Statul a distribuit peste 25% din actiunile Fondului Proprietatea de la inceputul anului, participatia detinuta de Ministerul Finantelor coborand sub 13% de la 39%. Cea mai mare parte a actiunilor au fost cumparate de investitorii institutionali, in timp ce principalii vanzatori au fost speculatorii care cumparasera actiunile de pe piata “gri” si fostii proprietari. Valoarea tranzactiilor cu FP de la listarea pe Bursa (25 ianuarie 2011) a ajuns la circa 900 mil. Euro.

“Procesul s-a accelerat in ultimele anului si putem anticipa ca pana la finele anului sau chiar mai devreme participatia statului se va reduce la zero. Este o intrebare ce se va intampla in continuare, in conditiile in care sunt estimari ca valoarea pretentiilor inca nerezolvate se ridica la 10 miliarde de euro”, a declarat Koniecnzy, cu ocazia unei conferinte telefonice, pentru prezentarea rezultatelor semestriale.

Raspunzand unei intrebari adresate de reprezentantul grupului financiar HSBC, Koniecnzy a adaugat ca detinerea statului s-ar putea reduce aproape de zero chiar pana la finele lunii septembrie, daca se pastreaza ritmul actual de despagubire de 6% pe luna.

Oficialii Franklin Templeton, care administreaza Fondul Proprietatea, au prezentat si cinci scenarii in legatura cu viitorul procesului de despagubiri.

“Prima optiune ar fi injectarea de noi active in Fondul Proprietatea, ceea ce ar putea parea periculos pentru actionari. Nu vedem nici un risc de diluare pentru actionarii existenti, deoarece o astfel de masura ar trebui sa fie aprobata de AGA si ar f

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°