Alegerile din colegiile uninominale 2 Maramureş şi 6 Neamţ au fost câştigate de reprezentanţii Uniunii Social Liberale, respectiv ai Partidului Democrat Liberal. Această mini rundă de alegeri plus campaniile electorale aferente au reprezentat un adevărat moment al adevărului pentru putere, opoziţie şi electorat. Câteva mituri la care s-a lucrat intens în ultimii doi ani încep să cadă înainte de marea bătălie electorală de anul viitor. Un prim semnal este legat de încrederea în sondajele comandate de partide, în foarte multe dintre ele principalul partid de guvernământ se afla destul de jos, în jurul a 20% din opţiunile votanţilor. Chiar dacă e vorba doar de două colegii, se pot trage unele concluzii, în special de către politicieni. Opoziţia a constatat în judeţul Neamţ că nicio bătălie nu este dinainte câştigată şi că în spatele sondajelor se ascund de foarte multe ori capcane care pot înclina decisiv balanţa. De asemenea, pomenile electorale sunt în continuare foarte bine primite de cetăţeni, indiferent de partidul care le face, şi acestea produc şi rezultate. În plus, cei care se bazau pe un absenteism ridicat şi pe faptul că în faţa urnelor ajung doar nucleele dure de votanţi ale diverselor partide, ar face bine să-şi reconfigureze strategiile.
Candidatul PDL Adrian Rădules-cu a câştigat alegerile din Colegiul uninominal 6 Neamţ, conform rezultatelor oficiale finale comunicate, ieri dimineaţa, de către Biroul Electoral de circumscripţie Neamţ. După numărarea voturilor din cele 82 de secţii de votare, Adrian Rădulescu a întrunit 54,95% dintre opţiuni (17.186 de voturi) în timp ce contracandidatul său, Liviu Harbuz (USL) a primit 14.089 voturi (45,05% dintre opţiuni). Aici s-a dat o luptă aprigă, nu la nivelul platformelor sau al proiectelor ci mult mai jos, la sacoşa umplută cu pepeni, sticle de ulei, pungi de orez sau zahăr. Opoziţia s-a bucurat de mai mul