Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, duminică seară, că jucătorii antrenaţi de Viorel Hizo au primit două goluri de "cascadorii râsului" în meciul pierdut, scor 1-2, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a patra a Ligii I
Asta e viaţa, îmi vine acum în minte că de fiecare dată de Zilele Vasluiului, când se mănâncă mici şi se bea bere, am pierdut. Şi azi istoria s-a repetat. Se demonstrează încă o dată că jucătorul român nu poate face faţă ca la trei zile să joace din nou bine. I-am lăudat după meciul cu Sparta Praga, iar azi au luat două goluri de cascadorii râsului. De aceea, decolarea spre Praga va fi mai greoaie", a declarat Porumboiu.
Finanţatorul vasluian nu face o tragedie din eşec şi spune că nu le-a reproşat nimic jucătorilor: "Evident că se cunoaşte lipsa lui Wesley şi Adailton, sunt doi jucători care fac diferenţa şi nu m-am îmbătat cu apă rece după meciul cu Sparta. Sper să-şi revină cât mai repede, nu-i o tragedie că am pierdut, suntem trişti. Nu am ce măsuri să iau împotriva jucătorilor, nu le-am reproşat nimic nici în vestiar. Ce să le mai reproşez la câţi jucători valizi au mai rămas? Atât au putut".