Maria de Villota este prima femeie pilot care a testat în Formula 1 după o pauză de şase ani, după ce a evaluat un monopost Renault la Paul Ricard.
Spanioloaica, fiica fostului pilot a parcurs 300 de km cu scopul de a se aclimatiza cu sistemele unui monopost de Formula 1, iar Renault susţine că aceasta a avut performante rezonabile, fără însă să ofere detalii despre timpii ei.
"Ca femeie pilot, am fost foarte bucuroasă să am oportunitatea de a pilota un monopost de Formula 1. Formula 1 este cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor şi a reprezentat întotdeauna un vis pentru mine. Testul a decurs foarte bine, condiţiile au fost ideale, iar echipa m-a făcut să mă simt lejer imediat. Nu mi-a luat mult timp să mă obişnuiesc cu maşina şi, după ce m-am simţit confortabil, am fost capabilă să încep să forţez şi, ca rezultat, m-am bucurat cu adevărat de această experienţă", a mărturisit ea.
Eric Boullier, şeful echipei, a catalogat testul drept un succes prin prisma rezultatelor obţinute de de Villota la volanul monopostului R29.
"Am fost încântaţi să-i oferim Mariei şansa de a pilota un R29. Ca echipa, ne mândrim cu abilitatea de a evalua noi talente şi de a oferi oportunităţi pentru piloţi diferiţi. Maria a făcut exact ce ne aşteptam de la ea, a parcurs etapele pas cu pas şi a obţinut timpi rezonabili, fără să comită vreo greşeală pe tot parcursul zilei", a spus el.
Maria de Villotta a devenit prima femeie care a testat în Formula 1 după Katherine Legge în 2005. În vârstă de 32 de ani, ea concurează în prezent în competiţia Superleague.