Membra formaţiei Amadeus, Patricia Cimpoiaşu, şi-a sărbătorit în acest wekeend ziua de naştere. Pentru că programul pe care îl are alături de fetele din trupă i-a permis, Patricia a decis ca anul acesta să îşi organizeze petrecerea de aniversare lângă Buzău, oraşul său natal, unde părinţii săi deţin o fermă minunată.
„Mi-am petrecut de multe ori ziua în Bucureşti şi nu întotdeauna am reuşit să aduc într-un loc toate elementele care să facă o atmosferă plăcută pentru invitaţii mei şi pentru mine. Nu ne-am putut distra mereu aşa cum ne-am dorit, aşa că anul acesta m-am gândit să schimb reţeta şi să încerc să le propun şi altceva. Sper să se fi simţit toată lumea la fel de bine cum m-am simţit eu în aceste locuri deosebite”, a declarat Patricia. Prietenii artistei au fost invitaţi la trei zile de vis, departe de agitaţia Bucureştiului, în căsuţe de lemn, amenajate tradiţional. În prima zi, invitaţii au petrecut în stil tradiţional, cu mâncare şi băutură făcute chiar de gazde, cea de-a doua zi a fost dedicată adrenalinei şi sporturilor extreme, iar în ultima zi Patricia le-a oferit invitaţilor săi ocazia de a merge călare sau în căruţă până la Mănăstirea Găvanu. Membra formaţiei Amadeus, Patricia Cimpoiaşu, şi-a sărbătorit în acest wekeend ziua de naştere. Pentru că programul pe care îl are alături de fetele din trupă i-a permis, Patricia a decis ca anul acesta să îşi organizeze petrecerea de aniversare lângă Buzău, oraşul său natal, unde părinţii săi deţin o fermă minunată.
„Mi-am petrecut de multe ori ziua în Bucureşti şi nu întotdeauna am reuşit să aduc într-un loc toate elementele care să facă o atmosferă plăcută pentru invitaţii mei şi pentru mine. Nu ne-am putut distra mereu aşa cum ne-am dorit, aşa că anul acesta m-am gândit să schimb reţeta şi să încerc să le propun şi altceva. Sper să se fi simţit toată lumea la fel de bine cum m-am simţit eu în aceste