Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, condusă de IPS Teofan a decis să-i înlocuiască pe părintele Constantin Andrei, protopop la Iași şi pe părintele Dumitru Ailincăi, protopop la Piatra Neamț.
„Cei doi protopopi se află la finalul celui de al cincilea mandat în aceste funcții, primind din partea conducerii Arhiepiscopiei Iașilor cuvenitele mulțumiri pentru activitatea misionară desfășurată timp de 20 de ani", a spus părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei.
În locul protopopului din Piatra Neamţ a fost numit părintele Valentin Tofan, paroh al bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena" de la Gara Veche din Piatra Neamţ. Părintele a fost şi profesor în cadrul Seminarului Teologic Liceal „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra-Neamţ.
Noul protopop al Iaşiului este părintele Toma Gradinaciuc, care a înfiinţat parohia „Sf. Apostol Toma", din cartierul Alexandru cel Bun. Părintele este membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor din 2006 şi s-a implicat în campanii de susţinere a copiilor defavorizaţi.
Preoţii Valentin Tofan (dreapta) şi Toma Gradinaciuc sunt noii protopopi la Piatra Neamţ şi Iaşi, foto: basilica.ro
Protopopii care au fost schimbaţi din funcţie au rămas în cadrul parohiilor unde aceştia slujesc. Părintele Dumitru Ailincăi va sluji în continuare ca preot paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului"- Precista II din Piatra Neamț, iar părintele Constantin Andrei a rămas preot paroh al bisericii Bărboi din centrul Iașiului.