Astronomii au dezvoltat o nouă tehnică cu ajutorul căreia pot să anticipeze prezică când vor avea loc exploziile solare. Oamenii de ştiinţă folosesc nişte aparate speciale care detectează petele solare din interiorul stelei cu ajutorul undelor de tip sonor, scrie National Geographic.
Petele solare sunt regiuni mai puţin fierbinţi şi mai închise la culoare, care apar pe suprafaţa Soarelui din cauza activităţii magnetice intense ce cauzează exploziile solare. Particulele emise de Soare atunci când au loc explozii interacţionează cu câmpul magnetic al Pământului şi pot crea furtuni geomagnetice care sunt periculoase pentru astronauţi şi pentru sateliţii de pe orbită şi pot întrerupe telecomunicaţiile pe Pământ.
Cercetătorii spun că dacă pot să urmărească apariţia petelor solare, atunci vor putea să anticipeze când vor avea loc exploziile solare. "Cu această tehnică nouă pe care am dezvoltat-o putem să detectăm pete solare care se află la 60.000 de km in interiorul Soarelui, ceea ce înseamnă că petele vor apărea pe suprafaţa stelei abia două zile mai târziu. Până acum petele solare nu puteau fi observate în avans, sperăm că cercetările noastre îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să prezică mai bine când vor avea loc exploziile solare", spune astronomul Stathis Ilonidis, de la Universitatea Stanford.
Cum se detectează petele solare aflate la 60.000 Km în interiorul Soarelui
Noua metodă de detectare a petelor solare se aseamănă cu modul în care geologii detectează cutremurele din interiorul Pământului, folosindu-se de aparate care pot detectata unde de tip sonor şi vibraţii în scoarţa terestră.
Metoda a fost testată cu ajutorul observaţiilor efectului Doppler făcute de Observatorul Heliosferic şi solar al NASA şi ESA (European Space Agency), sau de SOHO. Observaţiile făcute până acum arată cât de distincte sunt undele acustice ale petelor