Reuniţi în conclavuri de "punere la cale", puternicii zilei - guvernanţi, şefi de partide politice, de servicii secrete, generali fără oşti, politicieni miliardari şi miliardari de carton, moguli de presă din camarila afluită - nărăviţi la "miere publică" şi la "scuipat sâmburi" îşi văd exclusiv de interese şi vorbesc de... starea Naţiunii! Şi Ţara se prăpădeşte. Şi nu este o figură de stil!
Indiferent de ce spune preşedintele României, de ce susţin prim-ministrul guvernului şi miniştrii săi, de ce afirmă guvernatorul Băncii Centrale, şeful delegaţiei FMI, sau alte feţe "luminate" de varii interese venale, România inaintează periculos către hotarul dintre "a fi" şi "a nu fi".
Eşuată în depresiune economică şi administrată după sloganul "Aprés moi, le déluge!" (După mine, potopul!), România se dezagregă, economic, financiar, societal, politic şi cultural.
Bunăstarea suveranului - tocată de o tranziţie zănatecă spre nicăieri (privatizarea economiei naţionale contabilizează ca finalitate destructurarea profundă a economiei naţionale şi amputarea cu circa 4 milioane de locuri de muncă a capacităţii de ocupare în economia reală!), de politici publice perdante şi "politichie" de cafenea, de curbele de sacrificiu (decupate bicisnic din economia de război) şi de creşterea aberantă a birurilor pe consumul final - a devenit din iluzorie o imposibilitate.
Adusă şi ajunsă în regresie culturală, naţiunea retro-transcede în populaţii gregare incerte structurate motivaţional.
Atent cu sine, executivul face ce ştie mai bine, scociorăşte în buzunarele flendurite ale salariaţilor şi pensionarilor, în trezoreriile băncilor comerciale şi în teşcherele străine pentru a supravieţui.
Cui?!
Evident, sieşi!
Poate paradoxal, acest lucru se întâmplă pentru că nimeni nu vrea să vadă faptul că eşecul guvernărilor - semnificativ mai mare decât
