Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A pescuit peşti pentru pisică şi a ajuns să moară... pe limba lor

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 22 august 2011 ·

Un bărbat de 44 de ani de la periferia Braşovului s-a înecat într-un lac din spatele Fabricii de var din Braşov. Pescarul a băut câteva pahare şi s-a băgat în lac să se răcorească. Martorii afirmă că, pur şi simplu, s-a dus la fund, iar de atunci

nu a mai apărut.

Moartea unui localnic a atras aproape 100 de curioşi la un lac din cartierul Răsărit, de la periferia Braşovului. Valentin Pal, în vârstă de 44 de ani, s-a dus la lac cu gândul să aducă de-ale gurii pentru pisica sa. Îi plăcea pescuitul la fel de mult ca şi alcoolul, astfel că s-a cinstit cu un amic pe malul bălţii. După o zi călduroasă, bărbatul a simţit nevoia să se răcorească. Nu a mai stat pe gânduri şi a sărit în micul heleşteu. „I-am zis să nu intre, dar nu m-a ascultat. S-a dus lângă stuf şi l-am văzut că dădea din mâini ca să iasă. S-a dus la fund, încet, fără să mai spună nimic”, ne spune o fetiţă care a asistat la înec. Copiii care au asistat de pe mal la scufundarea pescarului au fugit după ajutor. „Băieţii au plecat să-l cheme pe taică-su şi pe unchi-su şi când s-au întors nu mai era nimic. I-au sărit în ajutor, dar degeaba”, mai spune Cristian Savu, un martor.

O echipă întreagă de pompieri şi paramedici s-au grăbit la faţa locului. Paramedicii n-au putut decât să privească luciul apei, căci nici urmă nu era de cadavru. Echipaţi cu barcă pneumatică, pompierii au început căutările. „În jurul orei 19.00 am fost anunţaţi ca o persoană s-a înecat la marginea oraşului. Ne-am deplasat cu un echipaj cu barca pneumatică şi am demarat căutările persoanei. Intervenţia este dificilă, deoarece în unele locuri adâncimea atinge 5 metri, iar fundul lacului e plin de vegetaţie”, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov.

Rudele bărbatului au venit în grabă să vadă ce s-a întâmplat şi au ajuns să blesteme pisoiul pentru care bărbatul venea la baltă. „Venea des pe a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°