Dan Cruceru a devenit în această dimineaţă tăticul unei fetiţe de nota 10, de care, prezentatorul ”Poveştirilor adevărate„ este emoţionat şi mândru. Dan Cruceru a devenit în această dimineaţă tăticul unei fetiţe de nota 10, de care, prezentatorul ”Poveştirilor adevărate„ este emoţionat şi mândru.
Fetiţa lui Cruceru, pe nume Sophia Maria Cruceru s-a născut la ora 09.00, a avut 3,080 kilograme şi 49,5 centimetri şi a plâns din prima secundă de viaţă. “Am asistat la naştere, totul a decurs foarte repede, chiar neaşteptat de repede, am avut emoţii mari, dar fetiţa a început să plângă din prima clipă şi am realizat că totul e în regulă. Profesorul Doru Herghelegiu, medicul de la Clinica Sanador care a asistat-o la naştere pe Cristina mi-a demonstrat încă o dată că este un profesionist desăvârşit. Condiţiile din Spital şi echipa de medici merită, la rândul lor, nota 10”, spune Dan Cruceru.
Pentru proaspătul tătic sosirea pe lume a fiicei lui a fost cea mai tare experienţă pe care a trăit-o până acum. “În urmă cu câteva săptămâni spuneam că saltul cu paraşuta e cel mai tare lucru care mi s-a întâmplat. Ei bine, acum, dacă mă pui să compar, saltul cu paraşuta a fost mult mai uşor decât această naştere. Atâtea emoţii şi senzaţii tari nu am trăit în viaţa mea. Ca un tată responsabil ce sunt i-am numărat Sophiei Maria degetelele, m-am minunat cât păr are în cap şi m-am bucurat că este un copil cuminte. Cel puţin până acum…”, spune amuzat prezentatorul “Poveştirilor adevărate”.
Dan Cruceru şi sotia sa, Cristina, au ales să recolteze, la naştere, celule stem. “Ne-am gândit puţin pe timpul sarcinii însă acum ne felicităm că am ales soluţia corectă… Cred ca toti parintii ar trebui să se gândească la această soluţie”, mărturiseşte Dan Cruceru.
Telespectatorii vor putea urmări astăzi la “Poveştiri adevărate”, imagini în exclusivitate de la naşterea fiicei lui Dan