Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupescu a demisionat de la FRF şi pleacă la UEFA: „Nu îmi place să bat pasul pe loc”

Publicat in Antena 3, luni 22 august 2011 ·

Ionuţ Lupescu nu mai este directorul general al Federaţiei Române de Fotbal. Fostul internaţional a susţinut o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, în care a anunţat că demisionează din funcţia deţinută la FRF şi că a acceptat o ofertă din partea UEFA.

„Cred că am ajuns la un punct de cotiturã şi consider că trebuie să încep o nouă etapă în viaţa mea de administrator, în activitatea mea managerială. Astfel, am decis să mă retrag din funcţia de director general al federaţiei după şase ani şi să dau curs unei oferte foarte importante pentru mine de a lucra în structura UEFA. Am mai zis că nu am venit aici să ies la pensie şi cred cã am reuşit măcar parţial ce mi-am propus la Federaţia Română de Fotbal”, a declarat Lupescu.

Printre motivele care l-au determinat pe oficialul FRF să renunţe la funcţia sa se numără şi viziunea diferită în privinţa dezvoltării fotbalului românesc.

„Eu sunt un tip căruia nu îi place să bată pasul pe loc şi viziunea mea despre dezvoltarea fotbalului românesc e puţin alta faţă de cea a federaţiei, de aceea am decis să întrerup azi colaborarea cu FRF. Îi mulţumesc preşedintelului Mircea Sandu pentru încrederea pe care mi-a arătat-o la un moment dat”, a mai spus fostul jucător al echipei naţonale.

Ionuţ Lupescu a fost numit în funcţia de director general al FRF în urma Comitetului Executiv din 22 noiembrie 2005, atribuţiile sale în cadrul federaţiei incluzând coordonarea activităţii departamentelor juridic, internaţional, financiar, sportiv şi marketing.

Ionuţ Lupescu nu mai este directorul general al Federaţiei Române de Fotbal. Fostul internaţional a susţinut o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, în care a anunţat că demisionează din funcţia deţinută la FRF şi că a acceptat o ofertă din partea UEFA.

„Cred că am ajuns la un punct de cotiturã şi consider că trebuie să încep o no

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 26 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 31 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 52 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 25 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Adevarul acum o ora
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.

INHGA Atenționare Cod Galben pe râuri din mai multe județe, până la miezul nopții!

Ziua Constanta acum 21 minute
INHGA a emis o Atenționare de Cod Galben, valabilă începând de astăzi, 16 iulie de la ora 12:00, până la miezul nopții, pentru mai multe județe din țară. În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și v

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°