Îmi amintesc că, la un moment dat, la o conferință la care am luat parte, cel din față a pus următoarea întrebare: “Cine poate spune că-i iubeşte pe toți din această sală?”. S-au găsit câțiva inşi care au ridicat mâna şi au fost chemați în față…

M-am întrebat atunci, de ce nu sunt mai multe cuvinte prin care poate fi exprimat acest concept, iubirea?

Oare pot eu numi iubire, sentimentul general pe care îl simt față de necunoscuții care mă înconjoară, sentimentul care îmi inundă inima într-un moment de euforie, când am câştigat la lotto, mi s-a născut primul băiat sau când am luat singurul 10 din facultate la o anumită materie? Oare adevărata iubire nu este testată doar după ce ajungi să-l cunoşti pe cel de lângă tine? Cum poți iubi pe cineva pe care nu-l cunoşti? Oare adevărata iubire nu este aceea care trece peste orice tip de discriminare? Oare iubire nu ar fi însemnat ca un samaritean să iubească un evreu, ca un alb să iubească un negru, ca un român să iubească un rom…ca un creştin să iubească un necreştin?

Nu aş vrea să intru în alte discuții precum: ce înseamnă iubirea, limita între a iubi şi a fi fraier etc…aşadar vă voi lasa în compania unui fragment din Fratii Karamazov :

“X: Aş fi capabilă să fac ceva minunat pentru cei aflați în mare suferință, dar aş dori, în schimb, o recompensă, e drept, o răsplata nematerială, dar pe măsura sacrificiului meu, mi-aş dori să fiu apreciată prin cuvinte de mulțumire, aş vrea să se răspundă iubirii mele prin iubire. Altfel, eu nu sunt în stare să iubesc pe nimeni.

Cu cât iubesc oamenii, în general, cu atât mai puțin îi iubesc iîn particular, adică pe fiecare în parte, ca entități diferite. În visele mele, am ajuns adesea la idei pătimaşe de slujire a omenirii şi presupun că m-aş fi lăsat şi răstignită pe cruce pentru oameni, dacă ar fi fost necesar. Cu toate acestea, dacă cineva se află mai apro