Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul concurs de cross-country din Dobrogea

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 august 2011 ·

Pentru cei care nu-şi imaginează că în munţii Dobrogei ar exista peisaje inedite şi se pot face trasee de mountain bike, Triton Sport Constanţa împreuna cu Constanţa Cycling Team încearcă să demonstreze contrariul.

Astfel, pe 27 august, se va da startul unei competiţii inedite de mountain bike - cross-country având ca scop principal promovarea ciclismului şi turismului în această zonă. Locul de desfăşurare al competiţiei va fi în pădurea din vecinătatea localităţii Babadag, iar startul va fi dat de lângă ruinele unei cetăţi romane. Traseul competiţiei se va derula de-a lungul unui drum forestier, pe o lungime de 15 kilometri şi poate fi accesibil fiecărui ciclist, indiferent de pregătire. Pe parcursul traseului se succed zone de urcat şi coborât pe drum de macadam şi pământ, alternând cu zone de teren plat. Atenţia concurenţilor va fi pusă la încercare pe ultima parte a traseului unde vor întâlni curbe bruşte şi şanturi adânci care trebuie abordate cu grijă. Concursul este accesibil persoanelor de toate vârstele, iar înscrierea pentru unul dintre cele 250 de locuri se face online pe site-ul http://www.biciclete.ro/concurs/index.php. La aceeaşi adresă de Internet sunt disponibile informaţii cu privire la traseu, modalitatea de înscriere, plata taxei de înscriere, program, premii şi posibilităţi de cazare. Copiii până în 14 ani pot fi înscrişi doar cu acordul părinţilor, care îi şi pot însoţi pe traseu. Pentru cei mai mici participanţi, organizatori pregătesc premii surpriză.

De asemenea, pentru cei care vor să participe, însă nu deţin o bicicletă, va exista posibilitatea închirierii de biciclete. La sfârşitul competiţiei, toţi cei care au luat startul sunt înscrişi automat la tombola cu premii constând în piese şi accesorii de bicicletă, iar marele premiu este o bicicletă hard tail.

Pentru cei care nu-şi imaginează că în munţii Dobrogei ar exista pei

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Uniunea Europeană acuză Rusia că duce un „război hibrid” împotriva Republicii Moldova şi că folosește gazul „ca armă”

Ziare.com acum o ora
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara, 7 ianuarie, Rusia că utilizează gazul ca armă şi că duce un război hibrid în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă Transnistria nu mai este aprovizionată cu gaze ruseşti de

FR Gimnastică: Ana Maria Bărbosu a fost admisă la Universitatea Stanford. Şi Lilia Cosman îşi va continua studiile în SUA

News.ro acum 2 ore
Federaţia Română de gimnastică a anunţat, miercuri, că sportivele Ana Maria Bărbosu şi Lilia Cosman îşi vor continua studiile în SUA. Bărbosu a fost admisă la Stanford University, iar Lilia Cosman la Michigan State University. Corina Moroşan, direct

Este oficial! România scapă de vizele pentru SUA peste două zile. Anunțul făcut de ambasada de la Washington

Ziare.com acum o ora
România scapă oficial de vizele pentru SUA peste două zile. Mai precis, pe 10 ianuarie, când vor fi semnate actele oficiale de către oficiali români și americani. Anunțul a fost făcut de ambasada României la Washington. Secretarul pentru Securitate

Şedinţă a coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale şi candidatul comun

Mediafax acum 5 ore
Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Discuţiile vor viza calendarul alegerilor prezidenţiale, candidatul comun al alianţei şi bugetul de stat pe anul 2025.

O nouă minivacanță de trei zile pentru milioane de angajați din România, în luna ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Anul 2025 se anunță a fi unul bogat în zile libere pentru români, oferind numeroase ocazii de a ne bucura de timp alături de cei dragi și de a ne relaxa. Anul a început cu două minivacanțe, de Anul Nou și apoi de Bobotează și Sfântul Ion De asemenea

Un deces şi 87 de cazuri noi de Covid, în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
Conform instituţiei, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, au fost înregistrate 87 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 44,9% faţă de săptămâna precedentă. 24 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor p

Protest al polițiștilor în fața sediului IPJ Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 37 minute
În ziua de 08.01.2025, începând cu ora 12.00, polițiștii constănțeni organizează o acțiune de protest ce se desfășoară în fața sediului IPJ Constanța. Potrivit președintelui filialei Sidepol Constanța, Paraschiv Florin, polițiștii își vor exprima ne

Alertă la Los Angeles! Un incendiu uriaş s-a extins într-un cartier rezidenţial de lux! zeci de mii de persoane, evacuate

Ziua Constanta acum 2 ore
Este alertă în Los Angeles după ce un incendiu uriaş s-a extins într-un cartier rezidenţial de lux, pe coasta de vest a oraşului. Conform Antena3CNN.ro, peste 30.000 de oameni sunt evacuaţi, iar focul a cuprins o suprafaţă de peste 485 de hectare. P

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, face o vizită în România miercuri şi joi

Mediafax acum o ora
„Înainte de prezentarea oficială a Pactului Comisiei Europene pentru o industrie curată şi la câteva săptămâni de la lansarea dialogului strategic privind industria auto, această vizită marchează cea de a patra etapă a turneului realizat de vicepreş

Vremea

București
acum

13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

11°
mie.

8°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/5°