A fi turist în Timişoara e un lucru năbădăios pentru cei care mai degrabă ne-ar bătea obrazul decât să ne bată oraşul la picior. Reporterul Adevărul a reconstruit traseul extrem de confuz al unui turist care soseşte în Timişoara.
Pentru un turist, primii paşi pe pământ timişorean pot fi destul de confuzi, fără o hartă a oraşului achiziţionată şi consultată dinainte de a coborî pe peronul Gării de Nord. Pentru că singurul birou de informaţii din gară se rezumă strict la mersul trenurilor, turistul e ghidat scurt spre chioşcurile de ziare, unde se spune că s-ar găsi hărţi ale oraşului. Rând pe rând, vânzătoarele recomandă infocentrul turistic din centrul Timişoarei, librăria de peste drum, sau încearcă să îndrume chiar ele.
Ghizi fără voie
Indicatorul pentru Infocentrul turistic e îndreptat spre bulevardul Gen. Ion Dragalina, iar librăria vinde numai harta României. La oficiul RATT din faţa gării, vânzătoarea recunoaşte că nu de puţine ori a fost pusă în ipostaza de ghid. Harta cu traseul tramvaielor şi a troleibuzelor poate fi consultată doar urcând în ele. Situaţia confuză se confirmă şi la cel mai apropiat hostel. „Vin turişti la concerte, la meciuri, iar eu le explic aşa cum pot, pentru că nu avem nici hărţi, nici pliante" a declarat Mira Iancovici, recepţioneră. Următoarea oprire sugerată este benzinăria. Aici, pliantul cu harta Timişoarei costă peste 17 lei.
Prea puţine hărţi
Majoritatea turiştilor din alte ţări care vizitează Timişoara se plâng nu doar de lipsa unor hărţi bine puse la punct, dar şi de lipsa pliantelor. Cei în căutarea unor circuite turistice sau a unor ghizi vor avea surpriza să afle că indicaţiile de pe Internet le vor fi cele mai de ajutor. Cu puţin noroc şi fără vreun indicator turistic care să ajute, se ajunge şi în centru, la punctul de informare turistică, de altfel singurul din oraş. Aici, hărţile sunt din bel