Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dobrin", o deziluzie! La meci, cu injecţii antitetanos

Publicat in Pro Sport, luni 22 august 2011 ·

A patra oară în patru etape, Rapid a fost obligată să-şi dispute meciul din campionat pe un teren neutru. Cu Chiajna, la rând a venit stadionul din Trivale, "Nicolae Dobrin", dar alegerea s-a demonstrat a fi neinspirată.

Aspectul stadionului din Piteşti este execrabil. După ce vezi actualul "Nicolae Dobrin", îţi vine în minte o singură întrebare: ce rost are să fiii mai catolic decât Papa la licenţiere, dacă până la urmă ajungi să joci pe un astfel de stadion? Criteriile de dinainte de startul campionatului s-au evaporat parcă la primul fluier.

Rugină, iarbă mare şi pistă offroad

În Trivale ai nevoie de injecţii antitetanos dacă vrei să stai în tribune sau chiar la masa presei, iar despre condiţiile de joc nici n-are rost să mai vorbim. Gazonul e prost şi tuns neuniform. Pe alocuri, jucătorilor li se afundă picioarele în iarbă până la gleznă, în alte zone e brăzduit, iar drenajul a fost făcut prin tasarea ierbii. Nu poţi să treci cu vederea nici pista de atletism, care pare mai mult o şosea de la ţară. La un metru după linia de tuşă nu este altceva decât pietriş, iar orice alunecare sau ieşire în acel decor devine un risc maxim pentru sănătatea jucătorilor.

2.000 de fani ai Rapidului au venit de la Bucureşti pentru a-şi susţine favoriţii la Piteşti

A patra oară în patru etape, Rapid a fost obligată să-şi dispute meciul din campionat pe un teren neutru. Cu Chiajna, la rând a venit stadionul din Trivale, "Nicolae Dobrin", dar alegerea s-a demonstrat a fi neinspirată.

Aspectul stadionului din Piteşti este execrabil. După ce vezi actualul "Nicolae Dobrin", îţi vine în minte o singură întrebare: ce rost are să fiii mai catolic decât Papa la licenţiere, dacă până la urmă ajungi să joci pe un astfel de stadion? Criteriile de dinainte de startul campionatului s-au evaporat parcă la primul fluier.

Rugină, i

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum 39 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 2 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum o ora
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum o ora
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 2 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°