Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM Constanţa a câştigat Memorialul "Zoran Kurtes"

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 august 2011 ·

Organizat în memoria lui Zoran Kurtes, antrenorul care a calificat pentru întâia oară pe HCM în faza a doua din Liga Campionilor, turneul de la Constanţa a fost câştigat de formaţia locală.

Campioana României a câştigat toate cele trei partide disputate: 32-28 cu Jugovic Kac, 32-26 cu Ştiinţa Bacău şi 31-25 cu Vojvodina Novi Sad. Pe locul secund s-a clasat Ştiinţa Bacău (37-32 cu Vojvodina Novi Sad şi 34-30 cu Jugovic Kac), pe locul 3 s-a situat Vojvodina Novi Sad (35-30 cu Jugovic Kac), iar pe ultimul loc s-a clasat Jugovic Kac (Serbia). „Îmi este greu să vorbesc din postura de organizator al acestui Memorial. Nici acum nu ne vine să credem că Zoran nu mai este printre noi. Vom organiza mereu acest turneu, aşa cum am anunţat încă de anul trecut, iar de anul viitor, acest Memorial va deveni tot mai puternic. Vom invita şi echipe din Top 10 al Ligii Campionilor. Este un turneu de suflet şi din acest motiv am insistat să participe două formaţii din Serbia unde a mai activat Zoran. Invitasem la acest turneu şi pe Pick Szeged, dar erau angrenaţi în altă acţiune", a declarat directorul executiv al HCM, Nurhan Ali pe site-ul oficial al clubului. Tot acolo, antrenorul secund Eden Hairi a vorbit despre tehnicianul sârb ca despre un foarte bun prieten. „Colaborarea noastră nu a început foarte bine, dar după ce fiecare am stabilit ce ne dorim de la celălalt, Zoran mi-a devenit un foarte bun prieten ", a precizat Hairi.

Cu ocazia primei ediţii a memorialului, organizatorii au acordat din partea Consiliului Judeţean, prin directorul executiv al DJST, Elena Frâncu, premiul In Memoriam Zoran Kurtes, familiei fostului antrenor sârb, decedat în 2010 la doar câteva ore după ce câştiga titlul de campion naţional cu HCM Constanţa. Cel mai tehnic jucător al turneului a fost desemnat Valentin Ghionea (HCM Constanţa), cel mai bun portar Shota Tevzadze (Ştiinţa Bacău), ia

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 9 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 12 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 8 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°