În criza care traversează zona euro, există un punct asupra căruia observatorii sînt de acord: absenţa unei conduceri europene clare, atît din punct de vedere economic, cît şi politic, este una dintre cheile instabilităţii care ameninţă moneda unică – ba chiar construcţia europeană.

Or, dacă dăm crezare cititorilor noştri, niciun conducător european actual (cel puţin dintre cei citaţi de sondajul nostru) nu ar fi în măsură să ducă Europa în afara furtunii. Cea aflată în frunte, Angela Merkel, pare reticentă faţă de asumarea deplină a responsabilităţii pe care i-o oferă greutatea economică şi demografică – deci politică – a ţării sale. Cel care o urmează, preşedintele Băncii Centrale Europene, nu poate lua decizii politice şi are o marjă de acţiune limitată. Cel care dă impresia că ar fi cel mai hotărît să acţioneze, Nicolas Sarkozy, nu poate să o facă singur. Cel care, în sfîrşit, ar trebui să încarneze acest post de conducere, Herman Van Rompuy, nu are nici mijloacele pentru a o face, nici autoritatea.

Rezultat: fiecare încearcă după cum poate să contribuie la menţinerea pe linia de plutire a monedei unice şi a Uniunii, dar în aparenţă fără să reuşească să influenţeze cursul pieţelor. “Cuplul regal” a încercat să le liniştească

mergînd spre o mai bună integrare economică şi politică, dar propunerile au fost primite fără entuziasm de investitori şi de partenerii lor.

Dacă are măcar meritul de a da dovadă de iniţiativă într-o Europă care pare paralizată, “motorul” franco-german nu are legitimitatea democratică pentru a da propunerilor sale forţa necesară pentru a se impune în sînul UE. Doar un guvern federal european, ai cărui membri ar fi aleşi în urma unui vot universal, ar avea puterea necesară, iar această criză ar avea meritul de a forţa pasul în această direcţie. Cu condiţia, bineînţeles, ca euro să supravieţuiască probei actuale.