Incasarile din chirii aleImmofinanz pe plan local au scazut in anul fiscal 2011 (incheiat la finalul luiaprilie) cu peste 10%, pana la 46,9 mil. euro, fata de 53,1 mil. euro inaceeasi perioada anului trecut.
Compania a inregistrat scaderiale veniturilor din chirii pe segmentul de birouri si pe cel de retail sicresteri pe cel logistic.
Incasarile din inchiriereabirourilor au scazut la 29 milioane euro in anul fiscal 2011, fata de 34 milioane euroin anul fiscal precedent. Pe segmentul de retail, castigurile au scazut cucirca 2,6 milioane euro, pana 13,9 milioane euro. Pe segmentul logistic incasarile aucrescut de la 2,2 milioane euro, la 3,3 milioane euro. In acest an fiscal compania amai avut si incasari de aproape 600.000 euro din alte surse.
In raportul companiei senoteaza ca ratele de neocupare de pe segmentul de birouri din Bucuresti sunt incontinuare mari, iar in ceea ce priveste chiriile de pe segmentul de retail,acestea au avut un trend descendent pe tot parcursul anului trecut, abia sprefinalul anului fiscal observandu-se un trend pozitiv, cererea de spatii fiindestimata sa creasca de la 150.000 metri patrati in 2010, la 200.000 mp in 2011.
Companianoteaza ca cererea deja a inceput sa se imbunatateasca pentru centrelecomerciale de top. Pe de alta parte preturile pesegmentul logistic sunt stabile, iar cererea este de asteptat sa creasca de la70.000, la 80.000 mp, in timp ce livrarile sunt asteptate sa scada. Incasarile din chirii aleImmofinanz pe plan local au scazut in anul fiscal 2011 (incheiat la finalul luiaprilie) cu peste 10%, pana la 46,9 mil. euro, fata de 53,1 mil. euro inaceeasi perioada anului trecut.
Compania a inregistrat scaderiale veniturilor din chirii pe segmentul de birouri si pe cel de retail sicresteri pe cel logistic.
Incasarile din inchiriereabirourilor au scazut la 29 milioane e