Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Filmul înjunghierii fotbalistului brazilian, în faţa unui club de fiţe din Capitală

Publicat in Adevarul, luni 22 august 2011 ·

Alexandro Santos (26 de ani) a ajuns sâmbătă dimineaţă la spital, după ce a petrecut toată noaptea în clubul "Le Gaga". Sportivul a fost găsit de prietena lui, o profesoară de origine canadiană, plin de sânge în faţa garsonierei acesteia din Dorobanţi.

Alexandro Da Silva Santos, zis şi Leko, fotbalist de origine braziliană, care joacă în prezent la o echipă din prima ligă indiană, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, în stare gravă la Spitalul Floreasca. Medicii spun că tânărul fusese înjunghiat de două ori, dar poliţiştii nu au aflat încă ce s-a întâmplat, pentru că pacientul nu-şi aduce aminte cine l-a atacat şi din ce cauză.

Străini bătuţi măr de şmecherii din cluburile de fiţe din Bucureşti

Până ieri, anchetatorii aveau doar declaraţiile prietenei lui Santos, Katherine Cockburn, profesoară de limba engleză, în vârstă de 28 de ani, originară din Canada.

Femeia susţine că în noaptea de vineri spre sâmbătă cei doi au mers în clubul „Le Gaga", din cartierul Floreasca. Aici s-au întâlnit cu mai mulţi colegi ai ei de la Şcoala Cambridge din Capitală, după care Katherine a părăsit localul în jurul orei 4.30, cu un taxi, şi s-a îndreptat către garsonieraia ei din zona Dorobanţi. Ea nu le-a explicat poliţiştilor de la Secţia 1, care se ocupă de rezolvarea acestui caz, de ce au plecat separat, dar spune că nu s-a certat cu Santos, chiar dacă acesta ar fi urmat-o la ea acasă după jumătate de oră de la plecarea ei din club.

A încercat să fugă de pe targă

Canadianca le-a spus oamenilor legii că, după ce a ajuns acasă, fotbalistul a coborât pentru aproximativ două ore, să se plimbe. Când s-a întors, el sângera foarte tare. Femeia a coborât repede şi l-a rugat pe proprietarul unui magazin de la colţul blocului să sune de urgenţă la Ambulanţă. Leko a reacţionat destul de urât când a văzut că la faţa locului au venit şi două echipaje de poliţie, încercân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 31 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 42 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 48 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 3 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 42 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 3 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°