Lucian Barbor este unul dintre cei 40 de pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj care aşteaptă să-şi înceapă activitatea de paramedic în cadrul SMURD.
Lucian Barbor a fost primul pompier din judeţ care a început cursurile de paramedic pentru a putea lucra la Serviciul Mobil de Urgenţă şi Descarcerare SMURD, care va funcţiona începând de luna viitoare în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. „Am început cursurile pentru paramedici la finalul anului 2009, la Oradea, unde am obţinut diploma de paramedic. După, cursurile de la Oradea am continuat pregătirile la Târgu Mureş, cei care ne-au pregătit atât pe mine, cât şi pe colegii mei fiind doctorul Silviu Ladariu şi Corina Ghiurco, asistentă în cadrul ISU Sălaj”, spune pompierul.
Specialist în descarcerări
Dorinţa de a profesa ca şi paramedic i-a fost „stârnită” în urmă cu mai bine de zece ani după terminarea cursurilor unei Şcoli Liceale Sanitare din Zalău. Lucian a mărturisit că „să fii paramedic este o meserie frumoasă ale cărei satisfacţii nu pot fi comparate cu nimic. În timpul şcolii mi-am dat seama şi am început să conştientizez câte nevoie au unele persoane de ajutorul altora pentru a fi sănătoşi şi chiar pentru a supravieţui”. De aproximativ cinci ani de când s-a angajat la ISU Sălaj lucrează la descarcerări.
„În toţi cei cinci ani ai mei de activitate la ISU, practic de când m-am angajat, am lucrat doar pe descarcerări. Am văzut oameni a căror viaţă putea fi salvată mult mai repede dacă acest serviciu ar fi existat aici. Am văzut şi familii distruse şi oameni nefericiţi din cauza accidentelor şi, sincer să fiu, chiar îmi doresc să pun în practică toate cunoştiinţele mele ca şi paramedic”, a adăugat acesta. Odată cu începerea activităţii SMURD la Zalău va pune în practică „meseria” de paramedic fă