Pentru prima dată în Republica Moldova, „Adevărul" ți-i prezintă pe cei mai de temut cetățeni moldoveni aflați încă în libertate, dar și cum sunt căutați de către autorități. Banditism, omoruri, violuri şi şantaj. Sunt crimele pentru care unii dintre ei au de ispăşit ani grei de puşcărie.
Numărul moldovenilor căutaţi de Poliţie care umblă liberi printre noi ajunge la 2.470. Unii dintre ei sunt daţi în urmărire generală de mai bine de zece ani. Primul pe listele criminaliştilor este Oleg Popesco, de origine ucraineană, care se ascunde la Bucureşti. Din informaţiile Poliţiei, acesta este căutat pentru banditism şi organizarea de bande criminale, încă din 2004.
Pe teritoriul României e cunoscut sub un alt nume, Oleg Rizea. Un alt infractor periculos căutat de oamenii legii se numeşte Grigore Caramalac, cunoscut lumii interlope moldovene drept „Bulgaru". Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare încă în 1998 pentru omucideri şi răpiri de persoane.
ASASIN, CĂUTAT DE 11 ANI
A fost prins abia în luna septembrie a anului trecut într-un bar din Moscova, iar apoi a fost eliberat de autorităţile ruse, ceea ce pentru criminaliştii moldoveni este o problemă sensibilă. „Cum românii nu-l extrădează pe Popesco, aşa nici ruşii nu ni-l dau pe Caramalac.
Am fost înştiinţaţi că procesul de căutare interstatală, în cazul lui, e anulat, pentru că este cetăţean al Federaţiei Ruse", ne spune Vadim Răilean, şeful secţiei de căutare a infractorilor din cadrul Direcţiei Poliţiei Criminale.
Click aici să vezi GALERIA FOTO cu cei mai căutați criminali moldoveni!
Alţi infractori sunt căutaţi de oamenii legii chiar şi de 11 ani. Fără succes, deocamdată. Este cazul lui Oleg Vitalie Carabanov, vânat de poliţişti încă din anul 2000. Fost poliţist transnistrean în vârstă de 44 de ani, Carabanov a făcut parte dintr-o grupare criminală moldo-ucr