Istoria recentă a pieţei de capital a arătat un lucru cât se poate de clar: dacă un investitor în acţiuni vrea să devină unul de succes, trebuie să înveţe cum să limiteze pierderile cauzate de crahuri şi eventual să le folosească în interesul propriu pentru a reuşi să înregistreze randamente peste piaţă.
Crahurile sunt scăderi abrupte, violente şi de lungă durată ale burselor pe fondul panicii investitorilor care afectează concomitent aproape toate bursele din lume. În actualele condiţii de piaţă, o scădere de peste 30% pe pieţele mature poate fi considerată ca fiind un crah.
Brokerii spun că scăderile din ultimele săptămâni, care au condus la o scădere de 16% a indicilor la nivel mondial, este puţin probabil să se transforme într-un crah, chiar dacă a avut anumite elemente care au amintit de prăbuşirea bursei din 2008.
Practic, din cauza scăderii generalizate a burselor de pe întreg mapamondul în ultimul deceniu nici nu a mai contat selecţia acţiunilor din portofoliu sau cât de diversificat este acesta, în condiţiile în care un investitor putea obţine randamente mult superioare doar dacă avea grijă să-şi limiteze pierderile din crahuri.
Dacă o scădere pe bursa de la Bucureşti de 30-40%, aşa cum au fost cele din 2010 şi 2011, poate fi recuperată într-un timp relativ scurt datorită volatilităţii mari, în cazul unei pierderi de amploare de 75%, numai pentru a-şi recupera banii iniţiali ar trebui ca portofoliul investitorului să înregistreze ulterior o creştere de 300% sau un randament mediu anual de 10% pe parcursul a nu mai puţin de 15 ani.
Potrivit unei analize a Credit Suisse, din anul 1900 şi până în prezent au avut loc şase crahuri bursiere care s-au manifestat pe tot globul. Ultimul, care s-a petrecut în perioda 2007-2009, a condus la o scădere cu 53% a indicilor la nivel mondial şi a
