Republica Moldova împlineşte în câteva zile 20 de ani. De existenţă, mai degrabă, decât de independenţă. Avem doar un stat în devenire. Raioanele din stânga Nistrului sunt controlate de un regim ilegal, susţinut de Rusia, inclusiv prin forţa armată.
Existenţa acestui regim separatist este o cauză importantă, dacă nu esenţială, a lipsei unei perspective clare de integrare în UE. Să nu uităm şi de „oile noastre": corupţia, sistemul judiciar defectuos şi hipermafiotizat, lipsa unei clase politice care să gândească dincolo de interesele personale şi conjuncturale.
La 20 de ani de la declararea Independenţei, multe dintre problemele existente atunci rămân pe agendă. În capul listei este chestiunea identitară. Unii o consideră secundară, dar ea a fost prezentă ca un fir roşu în toate campaniile electorale şi cine a manipulat-o mai bine acela a câştigat alegerile. Toate partidele o exploatează şi în prezent, care şi cum poate. Dovadă este şi disputa recentă despre manualele de istorie. În 1991, nutream speranţa că minoritatea rusolingvă se va integra în societatea noastră, învăţând limba română.
De fapt, au şi început să o studieze, unii chiar asiduu, până când n-au venit agrarienii la putere în 1994 - foşti preşedinţi de colhozuri, alias feudali de tip sovietic, marea lor majoritate moldoveni români - şi le-au spus că nu e obligatoriu... şi rusolingvii au abandonat un element-cheie fără de care nu poţi fi cetăţean respectuos şi loial al acestei ţări, cu o majoritate etnică şi lingvistică românească. Între 2001 şi 2009, rusolingvii au fost şi mai apăsat încurajaţi să nu înveţe limba română, ba chiar să se indigneze public, ca în vremurile sovietice, de ce se vorbeşte româna pentru că ei nu o înţeleg... Să nu uităm şi de etnicii români care nu au învăţat nici până astăzi limba română. Sunt numeroase cazuri, mai ales în oraşe, când părinţii sunt etnici români
