Pe masa de lucru a premierul Emil Boc se află însă proiectul bugetului de stat pentru 2012, an fierbinte, agitat, electoral. Banii sunt puţini şi atâţia cât sunt trebuie drămuiţi cu mare grijă. Iar grija de a drămui banii, fie şi în faţa perspectivei unui an electoral, este vocaţia finanţatorilor internaţionali care stau cu ochii pe România, în principal Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Echipele de negociatori ai Fondului vor reveni curând la Bucureşti pentru a ştampila bugetul anului viitor.
Parteneriatul cu troica finanţatoare FMI, CE şi Banca Mondială asigură stabilitatea economiei româneşti şi a monedei sale naţionale, însă jertfa pe altarul leului cere menţinerea unei atitudini austere.
Un politician silit să folosească austeritatea ca armă politică ar trebui să fie croit din stofa lui Mahatma Gandhi, dar Europa înglodată în datorii nu are aşa ceva. Gandhi nu era chinuit de ţelul de a asigura bunăstarea poporului, ci de urgenţa de a-i reda independenţa, pe care a cucerit-o cu armele austerităţii, nonviolenţei, toleranţei şi simplităţii. Dar astea nu sunt arme capabile să cucerească multe voturi în era consumistă, în care bunăstarea este un un ideal hrănit şi întreţinut de mecanisme sofistificate de reclamă.
Revenind în actualitatea românească, remarcăm fragilitatea unei economii incapabile să livreze bunăstare în înţelesul european al termenului. Salariile noastre lunare sunt echivalente cu plata pentru zece zile de muncă în Polonia sau în Cehia. Comparaţia cu ţările bogate europene înspăimântă. O treime din populaţia aptă de muncă a României s-a împrăştiat prin Europa, pensionarii depăşesc numărul celor care hrănesc bugetul de asigurări sociale şi, în general, aproape jumătate din populaţie primeşte, sub o formă sau alta, bani de la buget.
Bugetul României nu este auster, este prea mic pentru nevoi atât de mari. Es
