Am sunat la poarta casei cu nr. 9, undeva pe malul Mureşului, prin zona cartierului Unirii. Imediat au apărut doi câini lătrând nevoie mare! Dacă nu aş fi venit cu gânduri paşnice, cred că mai degrabă aş fi renunţat decât să încerc pătrunderea în curte! Mi-a deschis stăpâna casei, şi m-a încurajat să intru liniştită, nu se va întâmpla nimic. „Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic bine-ai venit”, îmi sună în cap versurile eminesciene în timp ce avansez înconjurată de doi comandori imenşi. Sunt ca o tufă de Veneţia în mijlocul unui buchet mare de cergă alb-murdară. Ritualul de primire odată terminat, sunt invitată să vizitez canisa, ca apoi să povestim pe îndelete la umbră, lângă o cafea cu lapte.
Şedinţă foto în livadă
În curtea din faţă e un Komandor într-o cuşcă, dar azi nu el este vedeta, aşa că mergem mai departe în livada de meri. Dincolo de perdeaua de pomi, la umbră, un şir de cuşti, în fiecare câte un comandor, unul mai mare decât celălalt, deşi cel mai tânăr nu are decât un an! Se lasă mângâiaţi pe bot, fac salturi uriaşe, iar când li se dă drumul celor doi care erau la rând la mişcarea de sănătate, ca ghiuleaua trec pe lângă mine! Ştiindu-i cu părul peste ochi, prefer să mă feresc din calea lor, astfel că prind doar jumătăţi de imagine pe noul meu aparat foto!
Puiuţ somnoros
Revenind în curtea din faţă, observ canisa pe lângă care am trecut fără să observ că pe lângă femelă sunt câţiva pui albi, simpatici, care sunt lăsaţi şi ei la pozat! Vreo patru ies împleticindu-se la lumina puternică a soarelui de august, iar unul stă tolănit la umbră, dormind ca un cosaş ostenit! Într-altă canisă un comandor fioros, mă latră până îi fac câteva poze. Dincolo de el, un căţel de talie mică, ca un comandor ce a intrat la apă, iese examinându-mă de după un panel, ca să se ascundă iar.
Trecem înapoi la umbră, şi povestim cu gazdele noastre des
