La puțin timp după ce am ajuns student la Facultatea de Litere (nu demult, sînt încă un „preatînăr”, cu siguranță), am auzit două sintagme care se leagă într-un mod cinic una de cealaltă. Acestea fiind intrate deja în zona folclorului și mitologiei instituțiilor de gen, nu am fost curios să le aflu originea. Este vorba de „metrul de cărți” și „lama de ras”. Un scriitor este într-adevăr Scriitor abia atunci cînd are un metru de raft la activ, spuneau Tablele Legii. Adică este un prozator prolific, sau un dramaturg, acel Lope de Vega care îl surclasează pe Shakespeare (dacă scrii măcar 500 de piese de teatru, ți se trec cu vederea 3000 de sonete). Poetul, acest apendice al cetății, face parte dintr-o clasă aparte. Chiar am auzit de cîteva ori, la prezentări de carte sau alte sindrofii culturale, sintagma „scriitor și poet”, unde scriitor = prozator sau dramaturg. Poeții, cum spuneam, adunați în această căprărie firavă, se îndeletnicesc cu scrierea și, eventual, publicarea „lamelor de ras”, volumașe subțirele și ciudate, de multe ori subversive și întotdeauna avînd, într-un mod sau altul, ceva neserios la bază. Poate chiar o seriozitate neserioasă. Să spui că ești scriitor e una, dar să susții că ești poet, în orice alt context decît cenaclul liceului, e mult mai grav.

DE ACELASI AUTOR Ateliere de creative writing Constantin Virgil Bănescu. Alice Drogoreanu. Ştefan Manasia. Antologia Cinci. Diana Iepure. Aleksandar Stoicovici.Am citit, în ultimii patru ani, destule volume de poezie contemporană românească bună. Poezie tînără, puternică, altfel (decît cea dinainte și altfel de fiecare dată). La cald, nici măcar nu contează încă dacă avem o generație douămiistă sau nu. Avem, cu siguranță, cîțiva autori care au coagulat un nucleu în ultimii zece ani. Nu văd niciun motiv pentru care lista să se închidă, mai ales pentru critica de receptare, capricioasă de felul e