Forumul România Jună, organizat de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, a avut loc între 12-14 august, fiind găzduit de Institutul Bancar Român, aflat sub umbrela Băncii Naţionale a României, condusă cu o mână sigură de guvernatorul Mugur Isărescu. Scopul tangibil al acestei dezbateri l-a constituit redactarea unui amplu document care ar trebui să sintetizeze viziunea tinerei generaţii (în principal de studenţi din străinătate) faţă de direcţiile de dezvoltare ale României aflate la orizontul anului 2030. Pentru a descoperi percepţiile tineretului cu diverse preocupări intelectuale, au fost constituite mai multe grupuri de dezbatere: cultură, democraţie şi justiţie, economie, energie, relaţii internaţionale şi securitate naţională, sănătate, solidaritate socială, tehnologie şi antreprenoriat şi, last but not least, cel de identitate naţională.
La acesta din urmă am fost invitat să particip în calitate de expert. Lăsând la o parte titulatura pompoasă şi destul de vagă (cine nu este expert în identitatea românească? Arătaţi-mi românul care nu poate realiza rapid, în doi timpi şi trei mişcări, portretul standard al poporului din care se trage? În acest domeniu al autodefinirii nu luăm lecţii de la nimeni, dimpotrivă, putem oferi meditaţii), recunosc că nu am fost singurul expert, ci am avut mulţi alţi colegi într-ale expertizei identitar-naţionale. Doar ţara asta este plină de experţi! Participarea la dezbaterile din cele trei zile mi-a lăsat un gust destul de amar, din mai multe motive, pe care îmi voi permite să le detaliez.
Atunci când aduni mai mult de zece intelectuali români (tineri sau bătrâni, nici nu mai contează, însă am impresia că tinerii intelectuali sunt chiar mai periculoşi decât cei mai în vârstă, pentru că orgoliul puternic este asociat unui mare avânt şi unei puternice necesităţi de afirmare prin eliminarea preopinentului)
