Populaţia României va dispărea până în jurul anului 3200, cea din Hong Kong nu va apuca anul 2.800, iar populaţiile din Germania, Spania, Italia şi Rusia nu vor vedea nici ele următorul mileniu, dacă se menţine trendul descendent al ratei natalităţii în lume, informează Mediafax.
Potrivit unui material publicat în The Economist, multe femei din zonele prospere ale Asiei au intrat în "greva căsătoriilor", preferând să rămână singure toată viaţa, decât să se mărite.
Acesta este unul dintre motivele pentru care ratele natalităţii în Asia au scăzut, fenomenul extinzându-se însă şi în alte 83 de ţări şi teritorii din restul lumii.
Astfel, femeile nu vor avea suficiente fiice care să le înlocuiască, împiedicând creşterea ratelor natalităţii. De exemplu, în Hong Kong, 1.000 de femei dau naştere la numai 547 de fete, potrivit datelor din zilele noastre. Dacă situaţia nu s-ar schimba, aceste 547 de fiice vor fi urmate, la rândul lor, de numai 299 de fete, şi aşa mai departe.
La această rată a natalităţii, în 25 de generaţii, populaţia feminină a Hong-Kong-ului se va micşora de la 3,75 de milioane la una. Având în vedere că vârsta medie a mamelor care nasc în Hong Kong este de 31,4 ani, este de aşteptat ca ultima femeie să se nască în anul 2798.
Mergând pe aceeaşi logică, Japonia, Germania, Rusia, Italia şi Spania nu vor vedea următorul mileniu. De asemenea, China, cu o istorie de cel puţin 3.700 de ani, mai are doar 1.500 de ani, dacă trendul prezent se menţine. The Economis ia în calcul rata natalităţii estimatăm de ONU pentru perioada 2010 - 2015.
Totodată, populaţia din România va dispărea în jurul anului 3200, cea din Portugalia în anul 3000, iar cea din Bosnia şi Herţegovina în 2.700. În cazul Canadei, estimările indică anii 4400-4500, iar în cel al Braziliei anul 5000.
Populaţia României va dispărea până în jurul anului 3200, cea