Monarhistii de conjunctura, agresivi si insolenti, sint numai un zimbet. N-ai loc de ei. Exerseaza o meserie straveche pe meleagurile noastre: se pun bine cu marimile zilei. Dupa care dispar, asteptind tenace... schimbarea domnilor. Si iar cupe de sampanie, iar zimbete improvizate. Seria intilnirilor regale a continuat la Iasi, in iunie 1997. Intre timp, se intimplase ceva esential in Romania: mult asteptata alternanta la putere, prin victoria la limita a CDR si a presedintelui Emil Constantinescu. Atotputernicul PDSR era parasit de cohorte intregi de alegatori, dezamagiti de rezultatele penibile ale sclerozatei guvernari N. Vacaroiu. Insusi Ion Iliescu, artizanul stagnarii si izolarii Romaniei, timp in care fostele tari comuniste din Europa Centrala optasera ferm si profitabil pentru solutia europeana, parasea Palatul Cotroceni, in care se instala profesorul Constantinescu, adica o mare speranta legitimata de ucenicia pe linga Corneliu Coposu, de la care, din nefericire, va dovedi ca nu a invatat nimic. Batrinul Coposu promisese, printre altele, impacarea romanilor cu istoria. Planul a debutat promitator, prin invitatia adresata cuplului regal de a vizita Romania. Regimul voia sa schimbe rapid impresia masiva de tara periferica, vag europeana si intoleranta. Acolo unde Iliescu improscase cu invective, Constantinescu voia sa repare. Parea sa fie inspirat de duhul lui Coposu. A inceput bine, cu invitatia adresata Regelui, dar a incheiat lamentabil, uitind si de Rege, si de promisiunile facute venerabilului Coposu, si de condamnarea comunismului, si de spiritul Timisoarei, convins ca simpla lui alegere le rezolvase pe toate. In final, avea sa constate, amarnic, cit de mult il costase megalomania si nefasta consiliere a unui grup de sicofanti. La inceput, insa, totul parea promitator. Iar vizita Regelui era o prima marturie ca tara intra, in fine, in normalitate si in a